Liga 6

Minerul Costeşti ar putea juca 11 meciuri oficiale în 7 săptămâni

Oficialii formaţiei Minerul Costeşti iau în calcul toate posibilităţile în ceea ce priveşte programul pe care-l pot avea în această vară. Deocamdată, sunt la stadiul în care antrenamentele se desfăşoară în condiţii speciale, după regulile impuse de autorităţi. Se gândesc inclusiv la un ”scenariu SF”, în care ar putea fi nevoiţi să joace 11 meciuri oficiale în şapte săptămâni, după o pauză competiţională de patru luni.

”Facem câte trei antrenamente pe săptămână, în grupuri de câte 6 jucători. Aşteptăm şi noi noutăţile, să vedem, în primul rând, când ne putem relua antrenamentele normale, când vom putea juca meciuri amicale. Am tot aşteptat să se anunţe ceva clar. Mai întâi pe 15 mai, apoi pe 30 mai, pe 15 iunie. Acum aşteptăm şi data de 1 iulie. Dacă FRF şi gevernanţii vor decide să păstreze restricţiile şi echipele participante la barajele pentru promovarea în Liga a III-a vor fi nevoite să facă acele teste, va fi foarte greu. Poate că asta se şi urmăreşte, ca unii să renunţe din propria iniţiativă, pentru că nu pot respecta aceste măsuri. Vom vedea ce va fi. În privinţa deciziei de pe plan judeţean, ce să zic? Nu ştiu dacă vom fi declaraţi campioni sau doar reprezentanţi ai judeţului la baraj. Poate mai sunt persoane care contestă acest titlu, dar, după părerea mea, merităm să fim campioni, chiar dacă nu s-au mai jucat ultimele meciuri. Aveam o diferenţă destul de mare faţă de următoarea clasată, de 12 puncte. Le mulţumesc băieţilor pentru ce au realizat în acest sezon, pentru atitudine, pentru felul în care s-au comportat. Sunt convins că deznodământul era acelaşi şi dacă acest campionat se încheia pe teren. Aşteptăm să vedem dacă se vor putea juca meciurile din Cupa României. Nouă ne-ar prinde prinde nişte jocuri înainte de baraj, mai ales că am întâlni Cozia Călimăneşti, o echipă bună. Dar trebuie să mai aşteptăm până când vom avea un răspuns. Eu întreb, însă, altceva. Nu ştiu dacă FRF a luat în considerare faptul că o echipă de Liga a IV-a (în cazul nostru Superligă) ar putea fi nevoită să joace într-un ritm ameţitor. Abia fac faţă unui program încărcat grupările de Liga I. Teoretic, cum suntem noi, putem avea cele două meciuri din semifinalele Cupei, apoi finala. Asta nu e ceva ce ţine de FRF. Dar, mai departe, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, care poate coincide cu cea a campionatului, ar trebui ca între 1 şi 9 august să joace meciurile de baraj, contra altor două campioane, apoi, pe 11 august, e programată prima etapă a fazei naţionale a Cupei României. Înţeleg că FRF ia în calcul să programeze trei etape de Cupă înainte de startul campionatului. Ar însemna că se va mai juca pe 18 august, 25 august, iar pe 28-29 august începe Liga a III-a. Să joci într-un astfel de ritm după patru luni de pauză, la nivelul acesta, e infernal. Dar, aşteptăm. În privinţa jucătorilor, avem şi cazuri de fotbalişti cărora le expiră contractele, dar nimeni nu a zis că nu ar dori să continue măcar până după baraj. E munca de un an a tuturor şi cred că oricare dintre ei vor să vadă finalitatea acestui proiect şi a acestui sezon”, a spus Marius Vlădoi, antrenorul campioanei Superligii vâlcene. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button