Liga IV

Minerul Berbeşti a mai făcut un pas către salvarea de la retrogradare

Formaţia coordonată de Laurenţiu Gherghe, Minerul Berbeşti, a reuşit să „lege” două victorii consecutive. După succesul de duminică, de la Livezi (scor 4-2), „minerii” au câştigat şi duelul de pe teren propriu, cu Victoria Frânceşti. Gazdele s-au impus în acest meci cu scorul de 6-1. Partida a fost, însă, mai grea decât o arată scorul. Gruparea din Berbeşti a marcat prima, şi-a majorat avantajul, însă oaspeţii au redus din handicap până în pauză. La reluare, celor din Berbeşti le-a stat inima-n loc. După ce au ratat o şansă imensă de a mări ecartul, le-au dat şansa adversarilor de a restabili egalitatea, pe contraatac. Un jucător al formaţiei din Frânceşti a scăpat singur cu portarul, a reuşit să-l dribleze şi pe acesta şi a rămas cu toată poarta, goală, în faţă. A trimis balonul pe lângă, spre surprinderea tuturor. După această ratare monumentală, au început să apară nervii în tabăra Victoriei. Jucătorii s-au certat între ei şi nu le-a mai ieşit nimic pe teren. „Minerii” au profitat şi au câştigat, până la urmă, jocul, de o manieră categorică, cu 6-1. Pentru echipa din Berbeşti au înscris: Bogdan Spătaru şi David Hoanţă, care au realizat „dubla”, căpitanul Cătălin Bîrdac, dar şi juniorul Cătălin Răducan, probabil cel mai tânăr marcator din Liga a IV-a (acesta are doar 14 ani şi jumătate, iar în urmă cu câteva zile a susţinut examenele din cadrul Evaluării Naţionale, necesare pentru admiterea la liceu). Laurenţiu Gherghe speră ca echipa sa să continue pe acest drum şi să reuşească să-şi îndeplinească obiectivul, de menţinere în Liga a IV-a. În etapa următoare, din acest week-end, Minerul Berbeşti va juca, în deplasare, la Grădiştea. Se anunţă o misiune dificilă pentru Minerul, căreia îi vor lipsi şi patru titulari, plecaţi din localitate pentru un eveniment festiv.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button