Liga IV

Minerul Berbeşti, 4-4, în primul amical al anului

Vicecampioana de iarnă din Seria Sud a Ligii a IV-a, Minerul Berbeşti, şi-a reluat pregătirile în week-end-ul trecut. Sâmbătă, 9 februarie, formaţia reprezentată de Laurenţiu Gherghe a disputat un meci amical cu colega de serie, Olteţul Bălceşti. Partida a avut loc pe terenul grupării pregătită de Viorel Merişanu, la Bălceşti. S-a încheiat ca la teatru: 4-4. Pentru formaţia oaspete, Mihai Dinuţoiu a reuşit hat-trick-ul. A mai punctat şi căpitanul Cătălin Bîrdac. „A fost prima noastră întâlnire de după vacanţă. Nu am avut tot lotul la dispoziţie pentru amicalul de la Bălceşti. Am fost nevoiţi să facem şi câteva improvizaţii, în special pe faza de apărare. Vom încerca în următoarele meciuri să strângem toţi jucătorii. Până la reluarea campionatului, vrem să jucăm câte o partidă de verificare în fiecare week-end”, a spus Laurenţiu Gheorghe, după meciul de la Bălceşti. Acesta a mai precizat că Minerul Berbeşti nu ţinteşte promovarea în acest sezon: „Ar fi bine dacă am termina campionatul pe locul 2. Ne dorim să avem rezultate cât mai bune la acest nivel, dar nu ţintim promovarea. La Berbeşti, nu avem decât susţinerea Primăriei şi nu ne permitem, deocamdată, să ne gândim la Superligă. Am apelat şi la sprijinul prietenilor, al cunoscuţilor, pentru consolidarea bugetului echipei prin direcţionarea către asociaţia noastră sportivă a celor 2% din impozitul pe venit. Dar ce vom strânge de aici se vor regăsi în conturile asociaţiei sportive abia anul viitor”. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button