Diverse

Milan, Atletico, Ştiinţa şi alte cinci echipe participă la Cupa ”Fiii Satului” de la Goleşti

Arbitrul Răzvan Mosor se ocupă de organizarea unei competiţii de fotbal la Goleşti. Este vorba despre Cupa Fiii Satului. Pe 2 august va avea loc cea de-a doua ediţie. Vor participa opt echipe. Acestea au fost împărţite în două grupe. În prima dintre ele se regăsesc formaţiile: Speranţa M.U., Foresta Blidari, Milan Goleşti şi Galaxi. În grupa a doua au fost repartizate: Atletico Gibeşti, Ştiinţa Blidari, FC Scandinavia şi Vulturii Goleşti. Cele opt grupări sunt formate numai din jucători originari din comuna Goleşti. Nu sunt acceptaţi ”stranieri”. Se anunţă meciuri tari, mai ales că în loturile celor opt formaţii se regăsesc şi jucători cu experienţă în fotbalul organizat, chiar în primele trei eşaloane ale ţării. Startul întrecerii se va da la ora 8.00. Pe parcursul zilei, vor avea loc şi două partide demonstrative, una între copiii şcolii din localitate şi alta de old-boys, între foştii jucători din Goleşti. Unii dintre competitori au furat startul. Au început deja antrenamentele, în speranţa că până pe 2 august vor ajunge la cea mai bună formă sportivă şi totodată se vor lega relaţiile de joc. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button