Politica

Mihai Pătru promovează staţiunea Ocnele Mari la marea sărbătoare de la Arad

În acest weekend, Mihai Pătru, primarul oraşului Ocnele Mari, se află la Arad, unde, la invitaţia lui Gheorghe Falcă, participă la evenimentele organizate pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Cu această ocazie, în oraşul în care, în 1918, la jumătatea lunii noiembrie, Consiliul Naţional Român şi reprezentanţii Guvernului Ungar au negociat viitorul Transilvaniei, vin personalităţi din toată ţara, Republica Moldova, raioanele Ialoveni şi Ungheni. De asemenea, sunt prezenţi agenţi economici importanţi, iar invitaţii au posibilitatea de a-şi promova zonele din care provin. Un moment extrem de important al manifestării va fi reconstituirea istorică a evenimentelor istorice de acum o sută de ani, cu garda de onoare de la Alba Iulia. Prefecţii, parlamentarii, consilierii, primarii şi reprezentanţii BOR vor primi medalii aniversare şi, nu în ultimul rând, vor fi dezvelite monumente închiante Marii Uniri. Sărbătoarea organizată de primarul Gheorghe Falcă mai cuprinde recepţii pentru oaspeţi, concerte cu soprana Alexandra Fits, pianistul Mariani Castro şi artista Sand Art Mariana Pachiş, întâlniri de lucru cu edilii invitaţi, expoziţii şi cine festive. Primarul Mihai Pătru ne-a mărturisit că vrea să profite de fiecare clipă pentru a promova staţiunea Ocnele Mari.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button