Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga Nationala

Mihaela Ani-Senocico, Ana-Maria Simion şi Andreea Adespii sunt cele mai bune marcatoare ale HCM-ului în acest sezon

HCM Rm. Vâlcea se află pe locul 5 în Liga Naţională. În 15 etape, a înregistrat opt victorii, un rezultat de egalitate, dar şi şase înfrângeri. A mai câştigat în acest sezon alte două meciuri, cu CSM Cetate Deva şi CSM Ploieşti, însă acestea nu au mai fost luate în calcul după ce ambele formaţii s-au retras din campionat. În cele 15 meciuri omologate, HCM a înscris 370 de goluri. A avut 13 marcatoare. Cea mai prolifică jucătoare a echipei de handbal vâlcene a fost Mihaela Ani-Senocico. Căpitanul grupării de la poalele Capelei a marcat 71 de goluri până în prezent. În spatele acesteia, la distanţă mică, se află extrema Ana-Maria Simion. „Simi” a punctat de 68 de ori. Pe podium în topul golgheterelor se mai situează şi Andreea Adespii. Aceasta a reuşit să perforeze porţile adverse de 56 de ori. Pe 4 se află Patricia Vizitiu, cu 35 de reuşite. Locul 5 este ocupat de Maria Gavrilă, care are 31 de goluri. Pivotul Nicoleta Safta a marcat de 25 de ori, Andrea Beleska – de 21 de ori (aceasta nu a mai jucat, însă, în meciurile din 2017), iar extremele stânga Cristina Florica şi Hermina Stoicănescu au acelaşi număr de goluri: 17. Cătălina Cioaric, jucătoare care a ajuns la Vâlcea în iarnă, a punctat de nouă ori, tunisianca Ines Khouildi are opt goluri, Elaine Gomes Barbosa a înscris de şapte ori şi s-a reîntors acasă, în Brazilia, iar Flori Craiu a marcat cinci goluri (aceasta a avut o perioadă în care a lipsit de pe teren, din cauza unei operaţii de apendicită). „Seno” şi „Simi” se regăsesc şi în topul celor mai bune marcatoare din Liga Naţională, însă şansele ca acestea să termine sezonul pe podium sunt minime. Senocico se află acum pe locul 8 în topul golgheterelor. Prima clasată are 125 de reuşite. Este vorba despre Cristina Zamfir, de la SCM Craiova. Locul secund este ocupat de Oana Chirilă, de la CSM Bistriţa (cu 115 goluri), iar pe 3 se află Ada Moldovan (de la Măgura Cisnădie – 106 goluri).

Doar două jucătoare au înscris în toate cele 15 meciuri de până acum. „Simi” deţine recordul de goluri marcate într-un meci

Din totalul celor 13 marcatoare ale HCM-ului, doar două au reuşit să puncteze în fiecare meci. Este vorba despre Mihaela Ani-Senocico şi Andreea Adespii. „Seno” a marcat cele mai multe goluri într-un meci chiar în confruntarea din prima etapă a sezonului, cu fosta sa echipă, Universitatea Alexandrion Cluj-Napoca. A înscris atunci de nouă ori. Totuşi, recordul de goluri marcate într-un meci îl deţine Ana-Maria Simion, care a avut 11 reuşite în partida cu CSM Unirea Slobozia, din Sala „Traian”, terminată la egalitate, scor 25-25. Şi Safta a marcat o dată de 11 ori, în meciul cu CSM Ploieşti, pe care „municipalele” îl câştigaseră la pas, cu scorul de 44-22. Acel rezultat a fost, însă, anulat. Culmea, atunci fusese singura dată când căpitanul echipei vâlcene, „Seno”, nu marcase. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button