Diverse

Melinda Geiger, cea mai bună jucătoare de la… Baia Mare!

Celei mai noi achiziţii a echipei Oltchim, Melindei Geiger, îi merge de minune în ultima vreme. Interul formaţiei chimiste a avut un an bun în plan profesional, dacă ţinem cont de ascensiunea carierei sale. Geiger s-a evidenţiat la echipa din Baia Mare, a fost golgheterul acestei formaţii, prestaţia bună a handbalistei la meciurile din Liga Naţională atrăgând şi atenţia selecţionerului Radu Voina. Jucătoarea a ajuns la Naţională, s-a evidenţiat la Cupa Mondială din Danemarca, apoi s-a transferat la Oltchim, vice-campioana Europei, iar acum se află cu prima reprezentativă la Campionatul European. Iar în Danemarca, a mai primit o veste bună. Oficialii fostei sale echipe au întocmit un clasament al celor mai bune jucătoare din 2010 de la HCM Ştiinţa Baia Mare. Deşi a plecat de aproximativ 2 luni de la HCM, Melinda Geiger nu a fost uitată de băimăreni, care au situat-o pe primul loc în acest clasament. Pentru ca 2010 să fie perfect, însă, pentru Geiger, ar mai fi nevoie de o medalie cu Naţionala.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button