Liga IVFotbal

Meci de Liga a IV-a, întrerupt pentru o cerere în căsătorie! Golgheterul şi căpitanul echipei se însoară cu fiica preşedintelui

În urmă cu două etape, formaţia de Liga a IV-a Inter Lăpuşata a fost pusă într-o situaţie inedită. Toţi cei 13 jucători ai acestei echipe au fost contestaţi de oficialii grupării Olteţul Bălceşti, lucru nemaiîntâlnit, cel puţin în fotbalul vâlcean. Aceştia s-au prezentat la raport, şi-au trecut datele, au fost fotografiaţi, însă cei de la Bălceşti nu au mai susţinut ulterior contestaţia, astfel că totul s-a dovedit în zadar. Rezultatul a rămas cel din teren, favorabil trupei lui Viorel Zamfirache, care s-a impus în acel duel cu scorul de 4-1. Duminică, 14 octombrie, Inter Lăpuşata (echipa de pe locul 3 din Seria Nord a Ligii a IV-a) a fost implicată într-un alt eveniment inedit, în timpul derby-ului cu ocupanta primului loc, Minerul Berbeşti. În minutul 15, toţi jucătorii formaţiei gazdă au fost „actori” într-un „film” regizat de golgheterul şi căpitanul echipei, Tudor Chitian, care a ales să-şi surprindă iubita cu o cerere în căsătorie specială. Aceştia şi-au dat jos tricourile de joc, iar sub echipament fiecare dintre ei avea un alt tricou. S-au aliniat frumos în faţa tribunei, unde se afla partenera lui Chitian şi au transmis, astfel, mesajul. „Ileana, fii jumătatea mea pentru totdeauna! Vrei să fii soţia mea?”. Nu s-a încheiat totul aici. Chitian a mers în tribună, a îngenuncheat în faţa iubitei sale şi i-a oferit inelul. Răspunsul Ileanei a fost pozitiv. Şi arbitrul Cătălin Buşi a dat dovadă de înţelegere în acest caz şi nu l-a sancţionat disciplinar pe Chitian şi nici pe ceilalţi jucători. Dani va avea toată viaţa înainte să tot fie „sancţionat”. Viitoarea sa soţie este poliţistă în Alba Iulia. Ea are 22 de ani, iar el, 26. Se cunosc de peste doi ani. Viitorul socru al golgheterului de la Lăpuşata este chiar preşedintele şi antrenorul echipei interiste, poliţistul Viorel Zamfirache. Acesta şi soţia sa, Cornelia (care este director la şcoala din Lăpuşata), mai au o fiică, mai mare decât Ileana, pe Andreea, care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste tot alături de un fotbalist de la Inter Lăpuşata. Andreea Zamfirache şi portarul Laurenţiu Burlan le-au luat-o înainte lui Tudor Daniel şi Ileanei. Aceştia îşi vor oficializa relaţia săptămâna viitoare. Fac cununia civilă, iar anul viitor, când cei doi vor deveni şi părinţi, va avea loc şi nunta. Revenind la joc, Chitian nu a putut să-i dedice partenerei sale şi victoria. Partida a fost câştigată de formaţia oaspete cu scorul de 4-1. I-a dedicat, însă, singurul gol al echipei sale. Chitian a înscris, în minutul 37, din penalti, restabilind în acel moment echilibrul pe „tabelă”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button