Social

Măsuri sporite de securitate, la Mihăeşti, după începerea noului an şcolar. Cazul „Caracal” l-a speriat pe Bărzăgeanu

De când cu incidentul cu fetele răpite şi omorâte, de la Caracal, mulţi primari au început să ia măsuri suplimentare de securitate în localităţile lor. Constantin Bărzăgeanu, de la Mihăeşti, este unul dintre aceştia. Chiar dacă, în trecut, nu a avut probleme deosebite, înainte de începerea noului an şcolar, edilul a avut mai multe întâlniri cu directorul şcolii, cu şeful de post din comună şi cu alţi responsabili, pe tema siguranţei elevilor şi a celorlalţi oameni care locuiesc în Mihăeşti sau sunt în trecere. „Celor de la Poliţie le-am cerut să facă mai multe patrule, iar seara, când văd persoane singure sau grupuri, să le întrebe cum se numesc, unde locuiesc, de unde vin, unde merg ş.a.m.d.. Eu consider că, după 22:00 – 23:00, fetele în mod special nu au ce să caute singure pe străzi. Poate că exagerez, dar paza bună trece primejdia rea. Noi avem sistem de iluminat funcţional pe timp de noapte şi de monitorizare cu camere video. Nu avem camere în toată localitatea, dar acoperim punctele cheie. Totuşi, am considerat că nu este suficient. Acum a început şi şcoala şi trebuie să fim cu ochii în patru”, a argumentat Constantin Bărzăgeanu. Acesta s-a interesat inclusiv în legătură cu transportul în comun, constatând că nu sunt probleme. „Avem autobuze din 30 în 30 de minute, deci nu are nimeni nevoie să iasă la ocazie”, a mai spus primarul de la Mihăeşti.


Articole Similare

Back to top button