FotbalDiverse

Martin Tudor va fi înmormântat în aceeași localitate unde își doarme somnul de veci și cântăreața Denisa Răducu

La începutul acestei săptămâni, o altă veste tristă a zguduit fotbalul. Fostul portar Martin Tudor s-a stins din viață la vârsta de doar 43 de ani. Acesta a suferit un infarct. Se afla în locuința prietenei sale, din Reșița. Martin Tudor s-a remarcat la Steaua București, formație alături de care a cucerit și două titluri de campion. Primii pași în cariera fotbalistică i-a făcut la Drăgășani. Adi Lupu i-a fost antrenor pe perioada junioratului, mai întâi la ”Gib Mihăescu”, iar apoi la Petrolul și Unirea Drăgășani. După încheierea carierei de jucător, a îmbrățișat-o pe cea de antrenor. A ajuns antrenor cu portarii chiar și la Națională.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostul fotbalist a fost depus în sala de sport din Ștefănești, județul Vâlcea, comună în care locuiesc părinții săi. Au acces în sală grupuri reduse de persoane, pentru ca regulile impuse pentru împiedicarea răspândirii Coronavirusului să nu fie încălcate.

Dorinel Munteanu s-ar fi implicat pentru a-l aduce din Reșița, în localitatea părinților săi. Din spusele apropiaților, Victor Pițurcă s-a oferit să acopere cheltuielile legate de înmormântare.

Pentru că mulți dintre prietenii săi se află în autoizolare și nu pot ieși din case, nu vor ajunge la Ștefănești pentru a-l conduce pe Martin Tudor pe ultimul drum. Acesta va fi înmormântat vineri, 3 aprilie, în prezența familiei. Își va dormi somnul de veci la cimitirul Bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, din Ștefănești Centru. În aceeași comună, dar într-un alt sat, a fost înmormântată, în urmă cu trei ani, și cântăreața Denisa Răducu, care s-a stins din viață la doar 27 de ani, fiind răpusă de o boală cruntă.

Dumnezeu să-i ierte! Odihnă veșnică!

Articole Similare

Back to top button