Liga 6

Marius Vlădoi, portar Viitorul Dăeşti: „Când nu dai gol în două meciuri, e greu să speri la promovare”

Marius Vlădoi, portarul echipei Viitorul Dăeşti, a jucat mult timp la un nivel superior celui vâlcean şi a avut şi multe momente de glorie. La 46 de ani, spera să-şi treacă în CV o nouă performanţă, promovarea în cel de-al treilea eşalon. Echipa sa a ratat, însă, şansa de a accede în Liga a III-a. Despre „dubla” cu AS Milcov şi motivele care au condus către un deznodământ nefericit pentru campioana Vâlcii, „Ţeţe” a spus: „Când în două meciuri nu dai gol, e greu să promovezi. Ei au speculat greşelile noastre. A fost un joc pe greşeli, echipa care greşeşte mai puţin, câştigă. Noi am avut ocazii degeaba. Poate această promovare s-a pierdut acasă. Dacă s-ar fi terminat 1-0 sau 2-0 pentru noi la Fedeleşoiu, altfel stăteau lucrurile în retur. Asta e! Acum nu mai avem ce să facem. Şi pentru mine era important să câştig acest baraj, dar cred că pentru cei mai tineri conta mult mai mult, pentru că se ajunge foarte greu aici. Lupţi un an de zile şi uite, poţi să pierzi totul în câteva minute. Noi am pierdut acest meci în 45 de minute, nu în 180. Au fost şi condiţiile de joc grele, o căldură insuportabilă. Ne ardeau tălpile de la sintetic. Cred că la nivelul gazonului erau 50 de grade. Ne cerem scuze suporterilor, pentru că au venit în număr mare să ne vadă, să ne susţină. Aici, în rândul microbiştilor locali, nu am văzut atâta emulaţie. Au venit oamenii, s-au uitat şi au plecat. Dacă noi am fi câştigat, cred că stăteam o jumătate de oră să sărbătorim, suporterii erau pe gard. Au avut aşteptări mari, iar noi i-am dezamăgit”.

„Uitaţi-vă cât de greu se ajunge într-un eşalon superior şi cât de uşor desfiinţăm echipele sau renunţăm la ele, atunci când le avem acolo!”

Marius Vlădoi deplânge situaţia proastă în care a ajuns fotbalul vâlcean. „Ratarea promovării de către Viitorul Dăeşti reprezintă o dezamăgire şi pentru fotbalul vâlcean. Pentru copii, era bine să mai fi existat o echipă vâlceană într-un eşalon superior. Dar uitaţi-vă cât de greu se ajunge la Liga a III-a sau într-un eşalon superior şi cât de uşor desfiinţăm noi echipele sau renunţăm la ele, atunci când le avem. E strigător la cer!”, a conchis „Ţeţe”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button