Liga 6

Marius Munteanu a făcut teren sintetic la Drăgăşani

* pe care va juca grupa sa de 2010 de la Atletic Drăgăşani. Nae Sabău va fi antrenor cu portarii

Marius Munteanu şi-a făcut grupă de fotbal la Drăgăşani, unde a legitimat copii născuţi în anul 2010. Aceştia se vor antrena chiar pe terenul sintetic construit de el, la ieşirea spre Piteşti. „Jaja” intenţionează să facă acolo un complex, care să mai includă un alt teren, acoperit, dar şi zonă de bar şi vestiare moderne. „Încerc ca, în primăvara aceasta, să înscriu echipa în campionatul organizat de AJF Vâlcea. Suntem de abia la început, dar vreau să facem ceva frumos. Echipa va juca pe clubul Atletic Drăgăşani, condus de Cristi Orza. Avem deja câţiva copii talentaţi. De exemplu, Nae Sabău, care se ocupă de pregătirea portarilor, îi are pe Antonio Mirescu şi David Pluteanu, despre care mi-a spus că sunt foarte-foarte buni. Noi asta ne propunem, să îi ajutăm pe copii să ajungă cât mai sus. Am multe planuri în ceea priveşte dezvoltarea fotbalului din zona Drăgăşani”, a spus antrenorul Marius Munteanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button