Liga IV

Marinel Mazilu, antrenor-jucător la AS Mihăeşti. Echipa va juca în Liga a IV-a

AS Mihăeşti a retrogradat din Superligă. În ultimele etape din sezonul trecut, jucătorii din nucleul de bază nu au mai ajuns la meciuri. Lucrurile nu mergeau pe un făgaş normal, iar pauza a fost binevenită. Pentru ca fotbalul să nu dispară din localitate, în această vară s-a făcut o reorganizare. La echipă a revenit şi Marinel Mazilu, care a evoluat ultima data pentru Athletico Govora. La AS Măhăeşti, acesta va fi antrenor-jucător. Din staff mai fac parte Cristi Rădulescu şi Liviu Tătuţ. De asemenea, oficialii de la AS Mihăeşti se vor baza, atât în teren, cât şi în afara acestuia, şi pe Florin Ştefan, care a îmbrăcat ultima data tricoul clubului Chimia 1973 Rm. Vâlcea. De la echipa a doua a Chimiei, Florin Ştefan a venit la Mihăeşti şi cu doi jucători. Din vechea gardă de la AS Mihăeşti, au rămas la echipa primarului Constantin Bărzăgeanu, printre alţii, Dani Mojoiu, “doctorul” Costi Mitrache, Bogdan Ilinescu, dar şi golgheterul Mădălin Bărzăgeanu. De asemenea, va fi legitimat Cătălin Bădoi, un jucător care are “ABC-ul” fotbalului, dar care s-a axat pe carieră în ultima perioadă. Mazilu, Rădulescu şi ceilalţi se vor baza, de asemenea, pe câţiva jucători tineri, printre care se regăsesc Bogdan Avram şi Costi Vlad.

“Deocamdată, nu am făcut transferuri. Îi vom legitima pe cei pe care ne dorim să ne bazăm în noul sezon zilele viitoare. Vom juca la Liga a IV-a. Deocamdată, nu ne putem gândi la un obiectiv îndrăzneţ. Primul pas este să formăm o echipă, să asigurăm continuitate, să nu dispară fotbalul din comună. Pe parcurs, în funcţie de cum evoluează lucrurile, ne putem propune mai mult”, a precizat Marinel Mazilu. În noua formulă, AS Mihăeşti a disputat trei meciuri amicale. L-a câştigat pe primul, cu Athletico, dar le-a pierdut pe următoarele două, cu Sporting Galicea şi Oltul Drăgoeşti (din Liga a V-a). La finele acestei săptămâni, AS Mihăeşti intenţionează să mai joace şi cu noua echipă din Măldăreşti. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button