Diverse

Marina Razum, Sara Vukcevic şi Natasa Krnic şi-au luat la revedere la suporterii vâlceni

* cele trei handbaliste din spaţiul ex-iugoslav vor părăsi HCM-ul în această vară

Înaintea meciului cu Măgura Cisnădie, din Sala Traian, ultimul pe care HCM l-a disputat pe teren propriu în actualul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, oficialii vâlceni au organizat o festivitate inedită. Astfel, preşedintele Petre Berebecaru le-a oferit câte un buchet de flori croatei Marina Razum (portar) şi muntenegrencelor Sara Vukcevic (pivot) şi Natasa Krnic (inter stânga), despre care se ştie deja că vor părăsi gruparea vâlceană în această vară. Ultima dintre acestea va evolua în continuare în campionatul românesc, dar la CSM Roman. Înainte de a veni la Vâlcea, Krnic a mai jucat pentru CSM Cetate Deva, Măgura Cisnădie, Dunărea Brăila şi Danubius Galaţi.
Cel mai probabil, pe lângă aceste trei despărţiri anunţate de oficiali, la Rm. Vâlcea nu se vor mai întoarce nici cele trei handbaliste împrumutate la alte grupări din Liga Florilor în actualul sezon: Florentina Craiu (Dunărea Brăila), Hermina Stoicănescu (CSM Slatina) şi Elena Cristina Mitrache (HCM Slobozia).
Aşa cum se cunoaşte, conducătorii de la HCM Rm. Vâlcea au anunţat că le-au transferat deja pentru viitorul sezon pe Yuliya Dumanska (portar, de la SCM Craiova) şi pe Marija Petrovic (pivot, de la Vardar Skopje). În plus, se pare că şi anunţul privind achiziţionarea coordonatoarei de joc Andreea Pricopi, tot de la SCM Craiova, va fi dat publicităţii cât de curând. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button