Diverse

Marian Joiţa candidează pentru un loc în Consiliul de Administraţie al FRH

* oficialul de la HCM Rm. Vâlcea se bate, printre alţii, cu Toma Pleşa, Andrei Luca şi Gheorghe Tadici

Miercuri, 14 februarie, când e programată Adunarea Generală Ordinară a Federaţei Române de Handbal, pe lângă funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, vor fi „scoase la concurs” şi locurile din cadrul Consiliului de Administraţie al FRH. Printre cei care vor încerca să pătrundă în structurile FRH se va număra şi vâlceanul Marian Joiţa, director sportiv la HCM Rm. Vâlcea. Anul trecut, după demisia lui Toma Pleşa, acesta a îndeplinit pentru câteva luni şi funcţia de preşedinte interimar la HCM, până la instalarea lui Petre Berbecaru.
Altfel, tot pentru o poziţie în CA al FRH se vor mai bate alţi doi vâlceni. Este vorba de Toma Pleşa (fost arbitru internaţional de handbal şi fost preşedinte la HCM, în primii trei ani de existenţă ai clubului vâlcean) şi Andrei Nicolae Luca (soţul Steluţei Luca), fost vicepreşedinte la CS Oltchim şi în prezent team manager al campioanei en-titre a ţării, CSM Bucureşti. De asemenea, tot în Consiliul de Administraţie şi-a propus să pătrundă şi antrenorul Gheorghe Tadici. Demn de precizat mai este şi faptul că Pleşa şi Tadici fac parte şi în prezent din CA al FRH.
La alegerile din această săptămână, 43 de oameni de handbal s-au înscris pentru un loc în Consiliul de Administraţie al FRH, dintre care doar 14 vor fi aleşi. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button