Box

Marcel Boboc caută sponsori pentru gala de box din 26 octombrie

Pe 26 octombrie, de la ora 18:00, Sala Sporturilor „Traian”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, va găzdui o gală de box în memoria profesorului Petruş Eugen, care s-a stins din viaţă pe 13 ianuarie 2017, la vârsta de 72 de ani. Potrivit afirmaţiilor fostului boxer Marcel Boboc, care, alături de Marius Băluţă, Mihai Barbu şi alţi oameni de sport importanţi din oraş, se implică foarte serios în organizarea evenimentului, ziua comemorării va începe cu o slujbă religioasă la cimitirul privat „Sfântul Gheorghe”, din zona Nord, unde este înhumat regretatul antrenor.

Marcel Boboc speră şi face toate eforturile, alături de ceilalţi organizatori, ca gala din octombrie să atragă la Vâlcea crema boxului românesc şi, totodată, să marcheze începutul unei îndelungi tradiţii. Din punctul său de vedere, evenimentul va fi şi o bună ocazie de promovare a boxerilor din Vâlcea, care continuă să se remarce la competiţiile naţionale şi europene şi merită mai mult sprijin în activitatea lor. „Pentru ca această gală să aibă o expunere foarte bună şi să fie o reuşită din toate punctele de vedere, sper şi cred că vom reuşi să atragem lângă noi şi autorităţile locale şi sponsori. Avem nevoie de toate forţele pentru a face ceva cu totul deosebit. Intrarea va fi gratuită şi aşteptăm cât mai mulţi oameni”, a mai transmis Marcel Boboc, cu promisiunea că, zilele viitoare, va reveni cu mai multe detalii.

foto: Facebook

Articole Similare

Back to top button