Liga VLiga 6FotbalDiverse

Mâine, se dispută prima manşă din semifinalele Cupei României – faza judeţeană

Miercuri, 2 mai, vor avea loc meciurile din cadrul primei manşe a semifinalelor Cupei României – faza judeţeană. Patru echipe se mai luptă pentru trofeul pus în joc de AJF Vâlcea, printre care se numără şi o grupare de Liga a V-a.
Cea mai valoroasă echipă care a rămas în competiţie, Cozia Călimăneşti, va înfrunta pe CS Mădulari, prima manşă urmând a se disputa pe terenul formaţiei din comuna administrată de primarul Daniel Dimulescu. Chiar şi aşa, elevii lui Vasile Ilinca pornesc cu prima şansă în acest duel şi vor să tranşeze calificarea în finală încă din tur. Aşa cum se cunoaşte, după eliminarea liderei Superligii, Flacăra Horezu (care a fost înfrântă în sferturi de Olteţul Alunu, la penaltiuri), Cozia Călimăneşti a devenit marea favorită la câştigarea Cupei României. Dacă vor ajunge în ultimul act, Leo Săraru (FOTO – la minge) & Co. vor fi avantajaţi şi de faptul că vor juca finala pe teren propriu, aceasta fiind programată pe Stadionul „Cozia”, din staţiunea de pe râul Olt.
În cealaltă partidă din semifinale, se vor înfrunta Olteţul Alunu 2016 şi Olteţul Zătreni, ultima dintre acestea fiind performera ediţiei de până acum a Cupei României, deoarece a reuşită să ajungă într-o fază atât de avansată a competiţiei deşi evoluează în Liga a V-a. Manşa tur a acestui duel va avea loc în fieful echipei reprezentate de Nicolae Birăruţ.
Meciurile retur ale celor două confruntări din această săptămână vor avea loc miercuri, 9 mai. (N.C.)

CUPA ROMÂNIEI / FAZA JUDEŢEANĂ

Semifinale / Tur

• Miercuri, 2 mai:
CS Mădulari – Cozia Călimăneşti (Ora 18.00)
Olteţul Alunu 2016 – Olteţul Zătreni (Ora 18.00)
NOTĂ: Meciurile retur se vor disputa miercuri, 9 mai, de la ora 18.00.
Finala
• Miercuri, 6 iunie (Stadionul „Cozia”, din Călimăneşti):
Învingătoarele din semifinale _-_

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button