Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga V

Măgura Slătioara continuă cursa spre finala Cupei României

* primarul Sorin Romcescu nu a renunţat la ideea de a organiza la Slătioara ultimul act din acest sezon

În vară, primarul Sorin Romcescu, din Slătioara, a afirmat că intenţionează să solicite conducerii AJF Vâlcea ca finala fazei judeţene a Cupei României să se dispute, în acest sezon, pe cochetul stadion din comuna pe care o administrează. Poate tocmai de aceea, alesul PSD a trasat ca obiectiv echipei sale de fotbal, Măgura Slătioara, nici mai mult, nici mai puţin, decât calificarea în finala acestei competiţii. Până acum, lucrurile sunt în grafic, deoarece Andrei Romcescu & Co. au ajuns deja în optimi.
„Mă bucură evoluţiile bune din ultima perioadă ale echipei. Mă refer aici la meciul cu Tineretul Surpatele, din ultima etapă a turului, pe care l-am câştigat cu 4-1, şi la cel cu FC Păuşeşti Otăsău, din şaisprezecimile Cupei României, când ne-am impus cu 2-1. Se simte că s-a schimbat ceva în bine la echipă, că e mai multă disciplină, consecinţa fiind aceea că rezultatele au fost pozitive. În ceea ce priveşte Cupa României, ne continuăm cursa pentru calificarea în finală. Am luat-o ca o glumă la început, dar deocamdată lucrurile se prezintă cât se poate de bine, deoarece am ajuns în optimi”, a spus Romcescu.

Lidera Seriei Est din Liga a IV-a, AS Mihăeşti, vine duminica aceasta, la Slătioara

În următoarea fază a competiţiei, ale cărei meciuri au fost programate de conducerea AJF Vâlcea chiar pentru acest week-end (mai precis sâmbătă şi duminică, 16-17 decembrie), Măgura Slătioara va înfrunta, pe teren propriu, pe AS Mihăeşti, lidera la zi a Seriei Est din Liga a IV-a. „Personal, nu consider că avea rost să se mai joace încă o etapă în acest an. Era mai bine ca meciurile din optimile Cupei României să se reia în primăvară. Pentru că e posibil ca, deşi duminica trecută a fost o zi de excepţie, week-end-ul acesta să plouă sau chiar să ningă. Şi oricum e foarte frig, deci nu e tocmai o vreme propice pentru fotbal. Acum, nu ne mai rămâne decât să sperăm că timpul va fi la fel de favorabil şi week-end-ul acesta”, a conchis primarul Sorin Romcescu, din Slătioara. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button