Box

Mădălina Ciuma a câştigat Cupa României la box

Zilele trecute, la Buzău s-a desfăşurat Cupa României la box feminin. Printre sportivele care au urcat în ring s-a regăsit şi Mădălina Ciuma, de la clubul Chimia Rm. Vâlcea. Ca şi anul trecut, eleva maestrului Nicu Dobriţoiu a reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Mădălina a luat aurul la categoria 69 de kilograme. Primele două meciuri le-a încheiat înainte de limită, prin abandonul oponentelor sale. În finală, sportiva clubului Chimia a avut o adversară puternică, legitimată la clubul Steaua Bucureşti. A învins-o la puncte şi şi-a adjudecat trofeul pus în joc. ”Mulţumim doamnei directoare a clubului Chimia, Lelioara Alexandrescu, pentru că ne-a sprijinit să putem face deplasarea la Buzău. Ne bucurăm că am răsplătit eforturile şi aşteptările şi ne-am întors de acolo cu medalia de aur. Felicitări, Mădălina, pentru prestaţie şi mult succes în competiţiile viitoare! Sper să obţinem o medalie şi la Campionatul Naţional, care va avea loc în august. Până atunci, aşteptăm cu încredere convocările la lotul de tineret. Oficialii prezenţi la Cupa României i-au transmis Mădălinei să se pregătească, să-şi facă bagajele, că va merge la Campionatul European de Tineret, în Muntenegru, care va avea loc la finele lunii aprilie. Ar fi ceva extraordinar pentru noi dacă s-ar concretiza acest lucru”, a precizat antrenorul Mădălinei Ciuma, Nicolae Dobriţoiu, după concursul de la Buzău. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button