FotbalDiverse

Lupescu s-a întâlnit la Stephany cu Gutău, Rădulescu şi reprezentanţii structurilor sportive vâlcene afiliate la FRF

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu se află în plină campanie electorală pentru alegerile de la şefia Federaţiei Române de Fotbal. După ce a avut întâlniri cu reprezentanţii structurilor sportive cu drept de vot din aproape jumătate de ţară, luni după-amiază, fostul internaţional a ajuns şi la Vâlcea. Acesta a fost întâmpinat de reprezentanţii autorităţilor locale, respectiv de primarul Râmnicului, Mircia Gutău, de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, consilieri locali sau municipali, dar şi de către preşedintele Consiliului Judeţean, Costi Rădulescu. De asemenea, la întrunirea care a avut loc la Stefany au participat: Florin Verigeanu, antrenori din cadrul SCM Rm. Vâlcea şi conducerea acestuia, şefii de la CS Hidro, reprezentanţii de la CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani (cele trei cluburi cu drept de vot la alegerile FRF), vicepreşedintele AJF Vâlcea, Grigore Tomoiagă, dar şi secretarul general al forului fotbalistic judeţean, Daniel Demetrescu. Lupescu a venit la Vâlcea însoţit de un alt fotbalist de renume din „Generaţia de Aur”, Costel Gâlcă.

„Pentru a investi în fotbal, oamenii vor credibilitate, proiecte adevărate şi o legislaţie care să le permită acest lucru”

Ionuţ Lupescu speră să-i fi convins pe vâlcenii care susţin sau sunt implicaţi în fotbal că merită sprijinul lor în lupta pentru şefia FRF. „Peste tot pe unde am fost, oamenii au venit cu foarte multe idei bune, care erau uşor de implementat în ultimii patru ani şi nu ştiu de ce nu s-a întâmplat acest lucru. Eu le-am vorbit despre ce vreau să implic în fotbalul românesc. Experienţa şi relaţiile pe care le am vreau să le pun în slujba lor, dar e foarte important să discut cu fiecare în parte, pentru că fiecare sector are particularităţile lui, fie că vorbim despre fotbal feminin, juniori, Liga a II-a, Liga a III-a. De asemenea, AJF-urile sunt foarte importante pentru noi în dezvoltarea jucătorilor şi a arbitrilor tineri, pentru că de aici vine baza. Iar noi nu avem baza, asta e marea problemă în România. Cu reprezentanţii autorităţilor locale, pe care îi văd ca pe nişte parteneri, am discutat despre o mare problemă: legislaţia. Au nevoie de o legislaţie coerentă, permisivă, ca să poată să investească în sport. Nici un primar sau nici un preşedintele de Consiliu Judeţean nu a spus că nu vrea să dea bani. Toţi vor să investească în sport, dar le e frică. Problema este că în fiecare judeţ aceeaşi lege e interpretată diferit, de către Curtea de Conturi, ANAF sau nu ştiu ce altă entitate. Au văzut la televizor tot telul de exemple, cu primari arestaţi că au investit în sport. Iar în alte judeţe, aceeaşi lege le permite să investească în sport. Şi oamenii au dreptate! Unul dintre principalele obiective acesta este: împreună cu celelalte Federaţii din România să facem un proiect naţional de dezvoltarea a sportului, în care să fie cuprinse toate aceste legi. E vorba nu numai de Legea Sportului, ci şi de fiscalitate, de cea a sponsorizării, de infrastructură. E important ca toate să fie cuprinse într-un proiect de ţară, care să fie prioritar în următorii 10 ani. Oamenii cred că asta aşteaptă. Apoi, de asemenea foarte important este să atragem din nou oamenii către fotbal, sponsori către fotbal. Am discutat pe acest subiect şi mulţi vor să investească, dar spun două lucruri: vrem credibilitate şi vrem proiecte adevărate. Depinde de noi, cei din lumea acestui sport, cum vom reuşi să-i atragem către fotbal. Prin tot ce am făcut în cariera mea de când m-am lăsat de fotbal (am mai lucrat 6 ani în Federaţie, în sectorul administrativ, apoi la nivelul UEFA) sper să-i fi convins şi pe cei din Vâlcea să fie alături de mine, să creadă în mine”, a declarat Lupescu.

„Absolut mă veţi mai vedea pe la Vâlcea şi după alegerile din 18 aprilie”

„Ştiu că a fost peste tot prin ţară şi contracandidatul meu. E normal să fie aşa. Dar el a avut patru ani la dispoziţie să facă acest lucru şi nu a făcut-o! Cei de la Vâlcea sunt în asentimentul celorlalţi colegi din celelalte judeţe. Probleme sunt peste tot, se văd, dar mă întreb de ce ele nu au fost rezolvate, de ce cineva nu s-a aplecat asupra lor!? Trebuie să ai pasiune pentru a lucra în fotbal, să înţelegi acest fenomen, să fii alături de oameni, pentru că numai împreună putem găsi rezolvarea (…). Nu mă pricep la pronosticuri şi nu pot să mă pronunţ în privinţa procentelor de la alegerile din 18 aprilie, dar ştiu că voi câştiga. Absolut mă veţi mai vedea pe la Vâlcea şi după alegerile de la FRF. Când am lucrat în Federaţie am descentralizat foarte multe lucruri. Mergeam cu Comitetul Executiv în diferite zone, cu echipele naţionale mergeam în toată ţara… Deci, cu siguranţă, voi mai veni aici”, a mai spus Ionuţ Lupescu, fostul fotbalist din „Generaţia de Aur”, care se bate pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal cu actualul preşedinte, Răzvan Burleanu. (S.S.)

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button