Diverse

În luna august, HCM Rm. Vâlcea va organiza două turnee amicale în Sala Traian

* în perioada de vară, echipa antrenată de Florentin Pera va înfrunta şase dintre grupările cu care se va duela ulterior şi în Liga Florilor

După reunirea din 4 iulie şi cantonamentul din perioada 9-17 iulie, oficialii de la HCM Rm. Vâlcea au pregătit un program de pregătire plin de meciuri amicale pentru elevele lui Florentin Pera. Astfel, Iryna Glibko, Yuliya Dumanska & Co. vor participa la nu mai puţin de trei turnee de verificare. Două dintre competiţii vor avea loc chiar în Sala Traian. Primul turneu organizat în Polivalenta din Râmnic a fost fixat pentru 4-5 august, iar cel de-al doilea pe 17-18 august. Între cele două, pe 10-11 august, HCM va face deplasarea în Ungaria, mai precis la Bekescsaba, unde va participa la o întrecere amicală organizată de echipa locală.

SCM Craiova, CSU Danubius Galaţi, CSM Slatina, HC Zalău, Dunărea Brăila şi Bekescsaba (Ungaria) vor veni la Vâlcea

Potrivit afirmaţiilor preşedintelui de la HCM Rm. Vâlcea, Petre Berbecaru, pe 4-5 august, la primul turneu amical din Sala Traian, au confirmat participarea echipele SCM Craiova (vicecampioana ţării şi câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei EHF), CSU Danubius Galaţi şi CSM Slatina. Ulterior, la competiţia din 17-18 august, la Rm. Vâlcea, vor fi prezente HC Zalău, Dunărea Brăila şi gruparea maghiară Bekescsaba (locul 12 din 14 participante, în ultimul sezon din NB I, prima ligă de handbal feminin din ţara vecină).

Petre Berbecaru, preşedinte HCM Rm. Vâlcea:
„Graţie acestor meciuri, ne vom face o idee foarte precisă vizavi de ceea ce ne aşteaptă în noua ediţie a campionatului”

„Practic, aşa cum se observă, dacă luăm în calcul şi Supercupa României, în care vom înfrunta campioana en-titre, CSM Bucureşti, în campania de pregătire din această vară vom întâlni nu mai puţin de şase echipe dintre cele cu care ne vom duela ulterior şi în Liga Naţională. Pe lângă confruntarea cu trupa din Capitală, importantă e şi partida cu vicecampioana ţării, SCM Craiova, cu care ne vom bate probabil pentru un loc fruntaş în viitorul sezon. Este evident aşadar că, graţie acestor meciuri, ne vom face o idee foarte precisă vizavi de ceea ce ne aşteaptă în noua ediţie a campionatului intern”, a precizat Berbecaru. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button