Diverse

Lucrările la pârtia de schi de la Vidra vor începe din toamnă

Prima tranşă de bani pentru construirea unei pârtii de schi în zona Vidra-Obârşia Lotrului a fost alocată săptămâna trecută printr-o hotărâre de guvern şi urmează să fie viraţi de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.

Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Consiliului Judeţean – Romulus Bulacu, Vâlcea urmează să primească 20 de miliarde de lei vechi pentru demararea proiectului tehnic. Lucrările propriu zise la pârtia de schi vor începe chiar din toamna acestui an, fiind posibil ca, în doi ani, la Vâlcea să se poată schia. „Mă bucur că acest proiect prinde contur, deşi mulţi au fost sceptici la început. Studiul de fezabilitate a fost deja predat la minister. Mă bucur că alături de mine au fost oameni care au sprijinit acest proiect şi sper ca în doi ani să avem şi noi o pârtie de schi şi evident că turismul din Vâlcea o să se dezvolte”, a apreciat Bulacu. În zona Vidra-Obârşia Lotrului, se vor construi cinci km de pârtie de schi şi instalaţii de transport pe cablu pentru persoane, echipamente de producere a zăpezii artificiale şi instalaţii pentru iluminatul nocturn. Investiţiile totale se vor ridica la peste 10 milioane de euro.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button