Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Lovin vrea să modifice Legea 76, ca primăriile să poată face angajări pe durată determinată

Deputatul ALDE Dumitru Lovin i-a transmis ministrului Lia Olguţa Vasilescu o interpelare în conţinutul căreia propune modificarea Legii nr. 76/2002, în aşa fel încât să permită din nou instituţiilor şi autorităţilor publice să angajeze muncitori, pe durată determinată. „Legea implica şi o cofinanţare de la Guvern şi avea ca scop sprijinirea anumitor categorii de cetăţeni pentru a se angaja, pe durată determinată. Efectul a fost unul extraordinar. Autorităţile publice locale au putut angaja, în condiţii avantajoase pentru ambele părţi, forţa de muncă necesară pentru realizarea unor lucrări care, altfel, ar fi costat foarte mult sau nu s-ar fi putut executa”, a argumentat reprezentantul ALDE. Lovin a adăugat că foarte multe administraţii publice locale şi-au construit sau extins sediile, au introdus utilităţi, au realizat poduri, cămine culturale, biblioteci, şcoli şi grădiniţe cu oameni angajaţi în baza vechilor prevederi ale Legii 76/2002. „Au fost recondiţionate în regim de urgenţă drumuri distruse de calamităţi… s-au făcut multe lucruri bune pentru comunităţi. Din păcate, însă, în anul 2010, Legea nr. 76 / 2002 a fost modificată. A inclus şi Legea 116 şi nu a mai permis instituţiilor şi autorităţilor publice să angajeze personal, deşi aceasta a fost o măsură care încuraja munca şi s-a dovedit benefică pentru întreaga ţară, în special pentru categoriile vulnerabile, deoarece principalii beneficiari erau românii cu posibilităţi financiare reduse sau şomerii, cum este stipulat în lege, şi în acest moment”, a detaliat deputatul vâlcean, care acum aşteaptă punctul de vedere al ministrului Muncii, iar ulterior, în funcţie de răspuns, are în plan să iniţieze un proiect de modificare a legii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button