Politica

Lovin l-a făcut pachet pe Neaţă: „intrus în PSD, cal troian, hoţ, escroc!”

Vineri, deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a organizat o conferinţă de presă în care a explicat pe larg cum este cu propunerea legislativă de modificare şi completare a OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Parlamentarul a prezentat un document care demonstrează că iniţiativa îi aparţine şi că, din complezenţă, i-a trecut în tabel şi pe colegii săi din PSD Vâlcea. Numai că, ulterior, unul dintre aceştia, Eugen Neaţă, în stilu-i caracteristic, a încercat să-şi aroge toate meritele. „Nu mai revin asupra scopului iniţiativei. Sunt 14-15 societăţi mari în România, de stat, care la data de 29 iunie 2007, prin HG, aveau aprobate licenţe de concesiune a activităţii miniere de exploatare, dar ulterior, printr-un abuz, suprafeţele în cauză au fost incluse în arii protejate. Nici măcar nu îndeplineau condiţiile, în sensul că nu cuprindeau păduri compacte, faună şi floră bogate. În judeţul nostru, un astfel de caz este cariera de la Costeşti. (…) Ordonanţa din 2007 punea în pericol nu doar EM Rm. Vâlcea, ci şi Oltchim, USG, CET şi celelalte firme care depind de acest lanţ economic. Mii, zeci de mii de locuri de muncă, erau puse sub semnul întrebării! Totuşi, au fost ziarişti care nu mi-au dat şanse să trec această lege, deşi era aşteptată de un deceniu. În cele din urmă, după un an, cu eforturi, cu discuţii individuale cu membrii comisiilor, cărora le-am explicat că ariile protejate nu pierd un metru pătrat, ba chiar se întregesc cu suprafeţe care îndeplinesc condiţiile, proiectul meu a trecut de Senat, unde l-au susţinut şi doi vâlceni – Romulus Bulacu şi Bogdan Matei – şi le mulţumesc! Ei bine, în acel moment, Eugen Neaţă, văzând că proiectul intră pe ultima sută de metri şi că are şanse să fie adoptat şi de Camera Deputaţilor, a încercat să şi-l însuşească. Da, Neaţă, care este un intrus în PSD, un cal troian sau un pion otrăvit, un individ care încearcă să păcălească lumea. Din punctul meu de vedere, ceea ce a încercat el să facă este o hoţie!”, a declarat deputatul Dumitru Lovin. Reprezentantul ALDE a adăugat că nu pune egal între Eugen Neaţă şi PSD sau alţi parlamentari. „Toată stima de exemplu şi pentru doamna Daniela Oteşanu. Am fost cu ea la liderul de grup să mă ajute să aducem mai în faţă proiectul… şi am reuşit. De pe 30 l-am adus la poziţia 7 şi a intrat la vot, în plenul Camerei Deputaţilor, pe 4 aprilie, fix la un an de când l-am depus. Altfel, mai stăteam să aştept o lună. Până acum, de-aia nici nu am mai apărut în presă, decât cu comunicate de presă. N-am vrut să pun în pericol această iniţiativă. UDMR, USR şi o parte dintre liberali anunţaseră deja că votează împotrivă. PMP a votat cu noi. De-aia am tăcut şi m-am abţinut şi nici acestui Neaţă nu i-am răspuns. Ca să vedeţi escrocheria domnului Neaţă… cât poate să fie de escroc un om! Mai aveam o comisie, cea de mediu, care e condusă de un coleg de la ALDE, dar vicepreşedinte e unul Simion, de la PSD. Neaţă l-a rugat să facă o conferinţă la Vâlcea, cu preşedintele CJV, ca să dea impresia că se zbate să salveze platforma industrială. Asta e escrocherie marca Neaţă! Neaţă nici nu e prins la amendamente, ci Simion, cu unul: să se precizeze că resursele minerale pentru care există licenţele de concesionare a exploatărilor sunt neregenerabile. Celălalt, din fericire, n-a trecut, că ar fi întors legea cu totul”, a detaliat parlamentarul ALDE. Dumitru Lovin a mai spus că „bătălia” pentru modificarea OUG 57/2007 nu s-a încheiat, deoarece „USR-iştii, ofticaţi, au anunţat că atacă legea la CCR”. (va urma)

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button