Administratie

În locul Vămii din Rm. Vâlcea, se va amenaja o nouă autogară

Mircia Gutău a anunţat că Primăria Râmnicului a iniţiat demersurile pentru a prelua Vama, de pe Strada Ioan Referendaru. Edilului i se pare aiurea ca poliţiştii să stea cu chirie într-o clădire în care le pică tencuiala în cap. „Avem promisiunea fermă că vom prelua clădirea Vămii. Se vor oferi, în schimb, la Finanţe, etajele 1 şi 2. Un punct vamal se va putea face pe platformă, în aşa fel încât TIR-urile să nu mai intre atât de aproape de zona centrală a oraşului”, a declarat şeful administraţiei publice locale. Mircia Gutău a mai precizat că, cel târziu în ianuarie 2018, vor intra în lucru bretelele la Pasajul „Tudor Vladimirescu”, iar în parcarea actualei Vămi se va putea amenaja o autogară modernă. „Autobuzele, autocarele nu vor mai avea ce să caute în Centrul Râmnicului. Cele care vin de la Sibiu vor coborî de pe Calea Bucureşti, pe bretea, şi vor intra în noua autogară. Este şi legătura cu trenurile, prin intermediul pasajelor de acolo. La fel vor putea face şi autocarele care vin de la Bucureşti. În momentul de faţă, TIR-urile blochează şi Ostroveniul, şi intersecţia de la Kaufland”, a detaliat primarul municipiului, lăsând să se înţeleagă că, pe parcurs, Autogara „1 Mai” va dispărea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button