Politica

Liderul PNL Rm. Vâlcea îl bagă din nou în corzi pe Gutău: cheltuieşte prost banii publici şi fără licitaţii!

Bogdan Popescu, preşedintele interimar al PNL Rm. Vâlcea, consideră că primarul Mircia Gutău este dator în continuare cu explicaţii pentru faptul că, anul trecut, a demolat sensul giratoriu de la intersecţia cu Strada Dacia, pentru care s-au cheltuit peste 11 miliarde din bugetul local, iar ulterior, după ce toată lumea i-a arătat că a comis o mare greşeală, l-a refăcut, probabil cu costuri similare. „Administraţia Gutău demonstrează în fiecare zi că este depăşită de evoluţia societăţii. Dacă există totuşi o evoluţie, destul de lentă şi puţin vizibilă pentru un oraş de la răscrucea regiunilor, se datorează doar iniţiativei private a întreprinzătorilor care nu au nicio perspectivă aici şi sunt sufocaţi. Gutău cheltuieşte prost banii publici. Fiecare obiectiv investiţional este fie ceva derizoriu, fie o atribuire directă pentru o firmă obişnuită a sta la robinetul banilor Primăriei. Nimic semnificativ. Nu ştie să atragă bani guvernamentali şi nici europeni. Nu atrage investiţii. A blocat Râmnicul şi l-a condamnat la o viaţă mediocră. Reasfaltări fără sistem de scurgere a apelor rezultate din precipitaţii, dărâmări şi refaceri de sensuri giratorii, celebrele parcuri de joacă la care este artist şi umplerea oraşului în mod penibil cu ghiulele aceleiaşi firme abonată la bani publici pe care o găsim şi în mult discutatul raport al Curţii de Conturi din 2008”, a argumentat liberalul, făcând o trimitere fugitivă şi la „căcărezele”, cum le-au numit internauţii, plantate de Gutău în aproape tot oraşul. Bogdan Popescu a adăugat că, din punctul său de vedere, Gutău nu se pricepe „decât să umfle taxele şi să ia împrumuturi”. „Asta nu-i administraţie, este o spoială transformată mediatic în mare performanţă. Râmnicul are un primar viciat, slab, interesat doar de bunăstarea proprie şi cu o gândire în spirit minor. Ia decizii din 2002 pentru Râmnic, sigur, cu o pauză de instruire civică forţată, dar nu a făcut nimic semnificativ. A transformat oraşul într-o comună mai mare, îngropată în datorii şi cu taxe insuportabile. Cu Gutău Mircia primar, Râmnicul nu este atractiv pentru nimeni şi nu are nicio şansă să devină un oraş european”, a concluzionat liderul PNL.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button