Social

Liberalii au început să-şi dea sângele pentru vâlceni

Joi, în colaborare cu Centrul de transfuzie sanguină din Rm. Vâlcea şi primăriile conduse de liberali, PNL a lansat campania „Donează Sânge, Dăruieşte Viaţă”. Prin şirul de acţiuni început astăzi, această organizaţie doreşte să aducă în atenţia opiniei publice importanţa gestului în sine şi impactul concret pe care îl are donarea de sânge, în condiţiile în care, aşa cum se ştie, în spitale, această substanţă este tot mai rară.

Primul pas al campaniei „Donează Sânge, Dăruieşte Viaţă” s-a făcut la Galicea, iar în săptămânile viitoare vor urma alţii, în alte localităţi din judeţ. Liderii PNL Vâlcea i-au mulţumit pentru sprijin comunităţii condusă de primarul Ion Năfliu şi speră ca acest demers să-i determine pe oameni să treacă mai des pragul centrelor de transfuzie sanguină, pentru a-şi ajuta semenii. „La nivel naţional, dar mai ales la nivel judeţean, numărul celor care donează sânge a scăzut constant. Statisticile din anul 2017 arată că doar 60% din materialul sanguin necesar în spitalele româneşti este acoperit. Şi mai îngrijorător este faptul că doar 1,7% din populaţia României donează anual sânge, adică de aproape 4 ori mai puţin decât media europeană, ţara noastră fiind pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de donatori. Prin această campanie, PNL Vâlcea informează vâlcenii despre drepturile de care beneficiază donatorii de sânge, dar şi cu privire la efectele benefice ale stării de sănătate pe care donarea de sânge le are. Reprezentanţii PNL Vâlcea îi îndeamnă pe toţi vâlcenii care îndeplinesc condiţiile de a dona sânge să facă acest gest, asigurându-i pe toţi cei interesaţi că nu există niciun risc pentru donator. PNL Vâlcea consideră că a dona sânge reprezintă un gest minunat, prin care ajuţi pe cineva atuncicând are nevoie cel mai mult! Nu trebuie să uităm acest lucru, mai ales că statistic, fiecare om de pe planetă are nevoie, pe parcursul vieţii, cel puţin o dată de sânge”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL pentru a-i mobiliza pe vâlceni.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button