Diverse

Lelioara Alexandrescu este încrezătoare că, şi în 2019, CS Chimia va obţine numeroase titluri naţionale

CS Chimia Rm. Vâlcea a început cu în forţă anul 2019, cu numeroase medalii câştigate de atleţi. Potrivit directoarei clubului, Lelioara Alexandrescu, s-a dat startul şi competiţiilor de handbal feminin, unde junioarele au ca obiectiv calificarea la turneele semifinale şi finale. „În 2017 şi 2018, handbalistele noastre au reuşit să ia medalii pe plan naţional, aurul şi bronzul. Avem echipe bune, de junioare II şi III, mai ales că am preluat şase jucătoare de la Torok Duca şi de la LPS Piteşti. Eu sunt încrezătoare că şi anul acesta vom reuşi să obţinem titlul naţional. La scrimă, doamna Luminiţa a avut deja o cupă de iarnă cu sportivii săi, care s-a desfăşurat la Bucureşti. Eu mi-aş dori ca, pe viitor, să facem o echipă de scrimă şi pentru seniori. Nu cu mulţi ani în urmă, scrimerii de la noi erau vicecampioni naţionali. Luciu Ion a fost şi el plecat la Severin, cu judokanii săi, pentru un turneu internaţional. Avem doi judokanii foarte buni, pe fraţii Olari, campioni naţionali şi balcanici. Eu sunt convinsă şi că, în 2019, vom reuşi să obţinem numeroase titluri naţionale, dar şi alte medalii, la competiţiile la care vom participa”, a spus Lelioara Alexandrescu. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button