Diverse

La Voineasa, conform proiectului iniţial, mai sunt de realizat 71 de kilometri de pârtii de schi

Faptul că politicieni precum deputatul Dumitru Lovin sau senatorul Romulus Bulacu ridică periodic la Bucureşti problema viitorului domeniului schiabil de la Voineasa este extrem de important şi benefic pentru judeţul nostru, deoarece acest subiect revine nu doar în atenţia Guvernului, care trebuie să continuă investiţiile în zonă, ci şi a presei naţionale. Duminică, de exemplu, în cadrul emisiunii „În premieră”, de la Antena 3, Carmen Avram a vorbit despre starea dezastruoasă a DN 7A, între Voineasa şi Obârşia Lotrului, dar şi despre infrastructura de cazare realizată pe timpul lui Ceauşescu, oferită însă după Revoluţie sindicatelor, care şi-au bătut joc de acest important patrimoniu. Carmen Avram a realizat şi un interviu cu o reprezentantă a firmei Acomin Deva, societatea care a executat lucrările la Transaplina Ski Resort. Aceasta a povestit cum guvernele de dreapta din ultimul deceniu au decis să valorifice ideile bune ale lui Ceauşescu şi au început proiectul de la Vâlcea, însă, ulterior, venirea PSD la Putere aproape a stopat totul. Astfel, dintr-o reţea de 80 de kilometri de pârtii, proiectată iniţial şi care ar fi anihilat inclusiv concurenţa din Alpi, s-au realizat doar 9 kilometri. Pe realizatorii emisiunii i-a şocat şi gândirea îngustă a primarului PSD Gabriel Năstăsescu, de la Voineasa, căruia nu i se pare firesc să se construiască hoteluri şi baze de agrement lângă domeniul schiabil. Jurnaliştii de la Antena 3 l-au întrebat pe pesedist dacă a văzut vreodată o staţiune montană din Occident şi i-au arătat câteva imagini. Total confuz şi depăşit de situaţie, Gabriel Năstăsescu a ridicat din umeri. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button