Liga NationalaDiverseHandbal

La un an şi jumătate de la plecarea de la Vâlcea, Constantin Ştefan a cucerit titlul naţional cu Dinamo Bucureşti

Fostul antrenor al echipei feminine HCM Rm. Vâlcea, Constantin Ştefan (50 de ani), a devenit campion naţional în întrecerea masculină, cu Dinamo Bucureşti. În finala play-off-ului Ligii Zimbrilor, „câinii roşii” au dispus, cu scorul de 2-1, chiar de marea rivală, Steaua Bucureşti.
Meciul decisiv dintre cele două grupări a avut loc joi seară, pe terenul steliştilor, şi s-a încheiat cu victoria dinamoviştilor, cu 22-19 (după ce adversarii au condus cu 13-10, la pauză). În precedentele două partide, cele două şi-au împărţit victoriile, dar fiecare a câştigat pe terenul celeilalte. Dinamo a învins cu 27-25 (la penaltiuri, la finele timpului regulamentar de joc scorul fiind egal, 23-23), iar Steaua s-a impus cu 27-26.
Pentru „câinii roşii”, titlul naţional câştigat în acest sezon este cel de-al treilea consecutiv, după cele pe care şi le-au adjudecat în anii 2016 şi 2017.

După Vâlcea, Constantin Ştefan a mai avut o nereuşită în handbalul feminin, la CSM Roman

Aşa cum se cunoaşte, Constantin Ştefan s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei vâlcene în sezonul 2015-2016 şi în prima jumătate a ediţiei 2016-2017. El s-a despărţit de HCM în urmă cu un an şi jumătate, după ce a fost forţat să-şi rezilieze contractul de oficialii clubului din Sala Traian, din cauza unor rezultate nefaste.
Ulterior, mai precis vara trecută, Constantin Ştefan a semnat un contract cu o altă echipă feminină, CSM Roman, pe care a părăsit-o, însă, de asemenea, la jumătatea sezonului, tot din pricina unui parcurs sub aşteptări. În luna ianuarie a acestui an, el a acceptat să revină în handbalul masculin, la echipa la care s-a şi consacrat ca antrenor, Dinamo Bucureşti, unde l-a înlocuit pe Eliodor Voica.
Tot cu Ştefan la timonă, „câinii roşii” au mai cucerit un titlu naţional, în sezonul 2004-2005, iar în ediţia 2014-2015 şi-au adjudecat medaliile de bronz. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Până la urmă nu d-l Stefan era un antrenor slab,ci HCM nu avea valoare.Bine că nici în acest an HCM nu a avut prea mare valoare,dar s-au nimerit acea cupa.

Lasă un răspuns

Back to top button