Administratie

La Slătioara, Romcescu vrea să construiască 7 punţi pietonale

În această perioadă, la Slătioara, se lucrează intens la asfaltarea DC Chivu – Drăgulescu, în lungime de 1,65 kilometri. Investiţia a făcut parte dintr-un proiect mai amplu, pe OG 28, prin care s-au modernizat 8,5 kilometri de drumuri de interes local. În altă ordine de idei, primarul Sorin Romcescu a declarat că, în această vară, aşteaptă un semn bun de la noul Guvern care va fi instalat în curând pentru finanţarea proiectelor depuse la începutul anului. „Printre altele, am solicitat finanţare pentru construirea a 7 punţi pietonale, care sunt amplasate în satele Rugetu, Slătioara şi Milostea. Apoi, am mai depus trei proiecte pentru modernizarea altor drumuri de interes local. În acest sens, e vorba de trei proiecte de modernizare a drumurilor de interes local. Am defalcat tronsoanele pe fiecare sat în parte, ca să avem mai multe şanse de finanţare. Prima investiţie vizează două drumuri din satele Slătioara şi Milostea, în lungime totală de 6,2 kilometri. În cel de-al doilea proiect, am inclus artere din Milostea – Satul Nou şi două drumuri din Milostea – satul vechi, în acest caz fiind vorba în total de 4,81 kilometri. În fine, tot pe infrastructură rutieră, mai avem o documentaţie depusă pentru încă 3,9 kilometri, în care am inclus drumurile din satul Goruneşti şi încă un tronson din Rugetu. Calculul indică faptul că, dacă toate aceste trei proiecte vor fi finanţate, vom turna asfalt la Slătioara pe încă 14,91 kilometri”, a spus Rmcescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button