Administratie

La Roeşti, primăria îi ajută pe localnici să-şi monteze panouri fotovoltaice care produc energie

În ultimii ani, primarul Gheorghe Drăghici şi secretarul Emil Bărbulescu au ajutat peste 300 de familii din localitate să-şi monteze cu finanţare de la Ministerul Mediului panouri fotovoltaice, iar acum au apă caldă la robinet. În 2019, cei doi reprezentanţi ai comunităţii din Roeşti încearcă să-i ajute din nou pe cetăţeni. De această dată, încearcă şi este de aşteptat să şi reuşească să acceseze fonduri printr-un program similar.
„Urmează să se lanseze un nou program pe Mediu. Acum, se vor da bani pentru panouri fotovoltaice care produc energie. Avem deja 30 de solicitări de la oameni şi, sigur, vor urma şi altele. Condiţia este ca solicitantul să fie proprietar pe terenul sau clădirea pe care montează panoul / panourile. Energia produsă va intra în sistemul naţional, iar periodic, din facturi, va fi scăzută din cantitatea consumată. Astfel, cetăţenii vor plăti doar diferenţa care rămâne. Câştigă toată lumea şi asta este bine”, a anunţat Gheorghe Drăghici. Social-democratul a explicat că, în această perioadă, mai multe companii de specialitate se află în procedura de autorizare pentru a putea executa astfel de lucrări, iar la finalul acestei etape, ministerul va publica o lista cu furnizorii agreaţi. „Din ce informaţii avem la acest moment, statul acoperă 20.000 de lei, iar beneficiarul (cetăţeanul) trebuie să contribuie cu 10 % şi să plătească şi contorul, care nu este cel mult 800 de lei. În opinia mea, este avantajos şi sfătuiesc cât mai mulţi oameni să se înscrie în program. Să nu stea pe gânduri, deoarece se va merge pe principiul – primul venit, primul servit”, a concluzionat primarul din Roeşti.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button