Administratie

La Muereasca, a început modernizarea DC 171

De câteva zile, la Muereasca, a început modernizarea DC 171 pe o distanţă de 1,5 kilometri, o lucrare destul de complexă, care presupune realizarea unor rigole casetate şi podeţe la fiecare gospodărie din zonă. Potrivit afirmaţiilor primarului Ion Ungureanu, drumul are o declivitate de peste 18 %, motiv pentru care, de fiecare dată când ploua, trebuia intervenit cu utilaje. „Acum, vom scăpa de această problemă şi vom reduce şi cheltuielile de întreţinere a infrastructurii. Noi avem proiecte pentru toate drumurile, dar am făcut o prioritizare şi, analizând împreună cu Consiliul Local, am ajuns la concluzia că nu mai putem amâna reabilitarea DC 171. Este un drum care face legătura între DJ 658, cel care traversează localitatea Muereasca, până la Mănăstirea Frăsinei, şi Olăneşti. După cum vă spuneam şi cu alte ocazii, din Grui, porneşte un drum forestier pe care noi l-am realizat pe fonduri europene. Acum este pietruit, dar intenţionăm să-l asfaltăm până în muchia dealului, de unde mai sunt doar 800 de metri până în Olăneşti. După ce îl vom moderniza, turiştii care vin la Olăneşti, vor avea de parcurs pe această variantă doar 8 kilometri până la Frăsinei, nu 30, cât înseamnă ocolul pe care trebuie să-l facă la ora actuală”, a făcut cunoscut primarul Ion Ungureanu, cu menţiunea că primul pas (modernizarea DC 171) trebuie făcut până în august 2020. Acesta a mai spus că principalii beneficiari ai investiţiei, estimată la 800 de mii de lei, vor fi cei aproape o mie de locuitori din Muereasca de Sus.


Articole Similare

Back to top button