Administratie

La Guşoeni se investesc peste 500 mii euro pentru asfaltarea DC 86, Spîrleni – Dealu Mare – Bălşoara

Comuna Guşoeni va fi un adevărat şantier în următorul an. Se va lucra pe mai multe fronturi, pentru realizarea unor investiţii importante pentru comunitate. Printre altele se va interveni şi pentru modernizarea DC 86, mai exact pentru asfaltarea unei porţiuni de 2,8 kilometri din drumul Spîrleni – Dealu Mare – Bălşoara. Nicolae Concioiu a atras, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, pentru realizarea acestui obiectiv, nu mai puţin de 2,5 milioane lei, adică aproximativ 500 mii euro. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 12 octombrie. Proiectul trebuie finalizat într-un an. Cu alte cuvinte, în toamna anului viitor nu va mai exista vreo palmă de drum neasfaltat în această zonă. Tot luna trecută, mai exact pe 16 octombrie, a fost emis şi ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Şcolii Gimnaziale din localitate. Aici, acoperişul va fi reparat, clădirea va fi izolată termic şi va dispune de o centrală termică pentru încălzire. Valoarea investiţiei se ridică la 600 mii lei, bani atraşi tot prin PNDL. Acest obiectiv are ca şi termen de finalizare tot 12 luni. Pentru copiii din Guşoeni a mai fost promovat un proiect educaţional („Divers”), prin care aceştia vor beneficia de multe avantaje pe durata a trei ani. Li se asigură îmbrăcăminte, rechizite, dar şi consiliere după orele de curs. Elevii pot beneficia şi de ore suplimentare gratuite, pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor. Tot astfel, primarul Nicolae Concioiu vine şi în sprijinul familiilor cu copii mici. Pentru acestea se va construi o grădiniţă, cu două grupe, care va avea program prelungit. Finanţarea este asigurată din fonduri guvernamentale. Pentru realizarea acestui obiectiv va fi necesar un efort financiar de 1,3 milioane lei. Contractul de finanţare a fost semnat. Proiectul se află în procedură de licitaţie publică pe SICAP. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button