Administratie

La Grădiştea, se vor investi 120 de miliarde de lei vechi pentru modernizarea a 15 drumuri

La finele anului trecut, primarul Ilie Boiangiu, din Grădiştea, a scos la licitaţie, în SEAP, lucrările din cadrul proiectului în valoare de 120,52 de miliarde de lei vechi, pentru care a obţinut finanţare prin PNDL 2. Potrivit alesului PNL, investiţia vizează asfaltarea a 15 drumuri de interes local. „Proiectul s-a aflat la verificări până aproape de Crăciun, după care a fost depus în SEAP. Sper ca licitaţia să se finalizeze cât mai repede, iar lucrările propriu-zise să demareze cel târziu în primăvară. Până la urmă, e un lucru bun că toate procedurile legate de atribuirea proiectului se deruluează acum, iarna, deoarece, atunci când vremea va fi favoabilă, în primăvară, vom putea da imediat ordinul de începere a lucrărilor”, a subliniat Boiangiu. Primarul din Grădiştea a mai menţionat că, prin această investiţie, în localitatea pe care o administrează, se vor asfalta 15 drumuri comunale şi vicinale. „Cele mai importante tronsoane care vor fi modernizate sunt DC 75 şi DC 79 B. Primul dintre acestea e paralel cu drumul judeţean care traversează localitatea. DC 75 pleacă din satul Pârâieni (comuna Livezi), trece prin Grădiştea (satul Străchineşti) şi se termină în comuna Sineşti. În schimb, DC 79 B nu trebuie confundat cu DC 79, care face legătura între localităţile Grădiştea şi Roşiile. Pe lângă acestea, tot prin PNDL 2 vor mai fi modernizate alte şapte drumuri vicinale, Ţuţuru, Biserica Obislavu, Obislavu – Valea Grădiştea, La Cimitir, Grădiştea – Cimitir, şi două tronsoane din drumul vicinal Obislavu – peste Matca. De asemenea, vom mai asfaltate drumurile extravilane Strineşti – Ţuţuru, Turburea – Biserica, Turburea – Surduleşti, Martalogu şi încă două căi de acces din satul Ţuţuru”, a conchis Ilie Boiangiu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button