Administratie

La Grădiştea, au mai rămas de asfaltat doar trei drumuri

• din cele 16 incluse în proiectul pe OG 28

Primarul Ilie Boiangiu a obţinut, prin OG 28, o finanţare de aproape două milioane de euro pentru asfaltarea drumurilor de interes local din comuna Grădiştea. În proiect au fost incluse 16 drumuri, din toate satele, cu o lungime totală de 10 kilometri. În ultima perioadă s-a lucrat la Străchineşti, pentru consolidarea zidurilor de sprijin. Investiţia a fost realizată în proporţie de 70 la sută. S-a turnat asfalt pe 13 drumuri. Au mai rămas doar trei, care au, însă, lungimi mai mari şi unde este mai greu de lucrat.

„La Grădiştea avem o reţea vastă de drumuri, care se întinde pe 80 de kilometri. E clar că nu putem să asfaltăm chiar peste tot. Mai avem vreo 30 de kilometri. Ne-ar mai trebui un proiect pentru a acoperi, în mare parte, drumurile importante. Sunt şi sate depopulate pentru care nu putem promova proiecte de modernizare a căilor de acces. Acolo încercăm să pietruim, însă şi acest lucru a devenit greu de realizat. Nu avem curaj să mai demarăm singuri investiţii, pentru că nu sunt fonduri şi nu putem acoperi cheltuielile. Nu ai combustibil, rămâi dator la firme. De unde să mai faci investiţii din bugetul local dacă ai 1,7 milioane lei, iar 1,3 se duc la persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora? Trebuie să le asigurăm indemnizaţiile. La Grădiştea avem aproape 60 de persoane care beneficiază de astfel de ajutoare. A fost cea mai mare prostie să amestece lucrurile. Ne-au împovărat pe noi, administraţiile locale”, a spus Ilie Boiangiu, primarul comunei Grădiştea. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button