Administratie

La Drăgoeşti, Melente continuă asfaltarea cu 12 kilometri de drumuri

Primarul Gheorghe Melente, din Drăgoeşti, aşteaptă cu nerăbdare bugetul pe 2019, pentru a şti exact pe câţi bani se va baza pentru investiţii. Alesul PNL spune că ar avea nevoie de fonduri atât pentru cofinanţarea proiectelor aflate în derulare, cât şi pentru a demara alte lucrări importante pentru comunitatea locală. „În primul rând, avem nevoie de bani pentru proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere, prin PNDL 2, pentru care Ministerul Dezvoltării a alocat, în 2017, suma de 6,83 de milioane de lei. În total, la Drăgoeşti, se vor asfalta 12 kilometri de drumuri. Apoi, mai sperăm să primim ajutor şi pentru cofinanţarea Centrului Cultural „Mihai Viteazul”, un proiect în valoare de circa 1 milion de euro, unde lucrările se derulează prin CNI. De asemenea, sperăm că în 2019 vom mai găsi bani disponibili şi pentru terenul de sport de lângă şcoală, pe care îl realizăm prin GAL „Oltul Puternic”, şi pentru modernizarea dispensarului uman, pentru care am alocat până acum doar fonduri proprii”, a declarat liberalul. În altă ordine de idei, în 2019, Gheorghe Melente şi-a mai propus să obţină bani europeni pentru a reabilita mai multe drumuri de tarla, pe Măsura 1.2.5. Alesul PNL afirmă că avea de mai mult timp în intenţie să realizeze o asemenea investiţie, dar a întâmpinat probleme din cauză că arterele din extravilan pe care spera să le modernizeze nu erau intabulate. „Am întârziat puţin demararea unor asemenea lucrări, pentru că nu eram în regulă cu documentaţia. Anul acesta, vom începe însă procedurile şi vom vedea dacă vom putea obţine fonduri europene pentru drumurile de tarla. În total, la Drăgoeşti, ar urma să fie reabilitate mai multe tronsoane agricole, a căror lungime totală este de aproape 4 kilometri”, a conchis primarul din Drăgoeşti, Gheorghe Melente. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button