Administratie

La Câineni, Ion Nicolae vrea să obţină fonduri europene pentru asfaltarea drumului forestier Boia (11,5 km)

Anul trecut, primarul Ion Nicolae, din Câineni, a depus un proiect, la ADR Sud-Vest Oltenia, pentru reabilitarea drumului forestier Boia. După ce a avut loc vizita în teren a reprezentanţilor instituţiei de la Craiova şi se părea că investiţia va fi propusă pentru finanţare, lucrurile s-au complicat. „Deşi cei de la Craiova şi-au dat acordul, am primit o adresă de la Bucureşti, prin care ni s-a transmis că proiectul riscă să nu mai fie eligibil. Autorităţile din Capitală ne-au pus în vedere faptul că drumul va fi reabilitat doar dacă primăria are în administrare şi domeniul silvic pe care este situat acesta. Acest lucru nu e posibil, deoarece nu deţinem suprafeţe silvice. Doar obştile de moşneni au în proprietate pădurile din zonă. N-am înţeles de ce pentru cei de la Craiova nu a fost o problemă acest lucru, iar cei de la Bucureşti au avut o cu totul altă părere. Am solicitat lămuriri în plus, dar nici până în prezent nu am primit un răspuns oficial prin care să fim informaţi dacă proiectul de reabilitare a drumului Boia mai e sau nu eligibil”, a spus Ion Nicolae. Alesul PNL a mai declarat că în cazul în care va primi totuşi un răspuns pozitiv pentru finanţarea proiectului, investiţia de pe drumul Boia se va realiza pe o lungime de 11,5 km. „Vom asfalta atât cât se va putea, totul depinde de cât de puternică e infrastructura drumului. Dacă nu vor fi necesare multe podeţe şi ziduri de sprijin, tronsonul va fi modernizat pe o lungime mai mare. Asfaltarea acestui drum va fi un lucru bun pentru cei care vizitează Mânăstirea Boia. Acest lăcaş de cult a fost construit după 1990 şi se află într-un cadru natural foarte frumos, la o altitudine mare”, a conchis primarul din Câineni, Ion Nicolae. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button