Administratie

La Berislăveşti, s-au mărit suprafeţele din intravilan. Au apărut noi drumuri. Autorităţile le vor asfalta

Autorităţile locale din Berislăveşti au prins în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere toate drumurile din localitate. În scurt timp, lucrările se vor încheia. Reţeaua rutieră din comuna primarului Ion Buşagă se întinde pe 32 de kilometri. Între timp, însă, au apărut noi căi de acces, ca urmare a podificării PUG-ului.

”Am făcut măsurător noi. Suntem în stadiul de a le prezenta Consiliului Judeţean şi a le introduce în Monitorul Oficial. Au apărut noi proprietăţi, oamenii şi-au cumpărat terenuri şi şi-au construit case, iar noi am mărit suprafaţa din intravilan. Acest lucru trebuia să se întâmple în 2020, dar am primit banii pentru acest lucru înainte şi am rezolvat situaţia. Odată cu rectificarea PUG-ului şi mărirea suprafeţelor din intravilan, automat au apărut şi drumuri noi. În totată comuna, ar mai fi încă 12 kilometri de drumuri, pentru care, după ce vom avea toate documentele puse la punct, vom încerca să obţinem finanţare pentru asfaltarea lor. Din bugetul local e mai greu să facem acest lucru. Nu încasăm decât vreo 500.000 lei. Anul trecut am investit pentru modernizarea iluminatului stradal. Ne-a costat vreo 300.000 lei cu totul. Dar e ceva extraordinar. Am înlocuit toate lămpile vechi cu unele noi, tip LED. Consumul e mult mai mic, iar străzile şi uliţele sunt luminate ca ziua. Oamenii s-au minunat şi au apreciat iniţiativa noastră”, a spus Ion Buşagă, primarul comunei Berislăveşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button