Social

La Bălceşti, există 120 de persoane cu handicap şi însoţitori. Efortul financiar: 150 de mii lei, lunar

• de anul viitor, această responsabilitate va fi preluată de Guvern

Zilele acestea, primarul Constantin Aleca strânge cureaua la maxim şi foloseşte resursele financiare de care dispune comunitatea sa pentru a le achita la zi persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora drepturile băneşti cuvenite conform legii. Edilul PNL a făcut cunoscut că oraşul Bălceşti plăteşte lunar în jur de 150 de mii de lei pentru cei 120 de localnici care se încadrează într-una dintre cele două categorii. “În situaţia în care nu aveam această responsabilitate, banii i-am fi folosit probabil pentru a realiza DALI la casa de cultură ori pentru nişte poduri care trebuie reabilitate urgent. Din câte am înţeles de la domnul ministru Florin Cîţu, care s-a întâlnit cu noi de curând, de anul viitor, primăriile nu se vor mai ocupa de indemnizaţiile şi de tichetele de masă cuvenite persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora, ci va fi treaba Bucureştiului. Noi vom contribui, ca şi înainte de schimbarea legii, cu doar 10 % din sumele necesare. N-aş vrea să pară că ne plângem sau ceva de genul ăsta, ci v-am dat aceste cifre cu titlu informativ, ca oamenii să ştie că, printre altele, avem de rezolvat şi această problemă şi o tratăm serios”, a declarat primarul din Bălceşti. Aleca a adăugat că, săptămâna viitoare, următorii bani disponibili vor fi folosiţi pentru cadourile de final de an destinate preşcolarilor şi elevilor de la grupa pregătitoare până la clasa a VIII-a, al căror număr sare de o mie.

Articole Similare

Back to top button