Social

La Bălceşti, 4 sate fără alimentare cu apă

– primarul Constantin Aleca face demersuri la APAVIL pentru rezolvarea problemei

În această perioadă, la Bălceşti, se lucrează la finalizarea proiectului de modernizare a drumului către Poeni, investiţie începută în urmă cu aproape un deceniu, dar care s-a derulat greoi, din cauza alocărilor bugetare sporadice şi mici. „S-au asfaltat 3,6 kilometri de drum şi s-au amenajat 7,2 kilometri de rigole pereate, pe ambele sensuri de mers. De asemenea, s-au făcut podeţe, iar în prezent se lucrează la acostamente şi semnalizarea rutieră. Sperăm ca, într-o săptămână, să fie gata totul”, a explicat Constantin Aleca, primarul localităţii. Edilul PNL a mai făcut cunoscut că este aproape finalizată şi Strada Pajura, la ora actuală rămând doar de ridicat la nivelul asfaltului 25 de cămine de canalizare. De asemenea, recent, s-au încheiat lucrările de introducere a 16 kilometri de sistem de canalizare şi a 11 de reţea de apă. „Aceste investiţii s-au derulat, aşa cum se ştie, prin operatorul regional, APAVIL. Acum, în localitate, avem în jur de 45-46 de kilometri de reţea de apă şi peste 20 de canalizare şi, sigur, urmează o nouă fază, în care rămâne de văzut cu ce suntem prinşi. Aşteptăm să ne comunice APAVIL-ul şi zonele şi sper să fie prinse la apă şi satele de pe dealuri – Vasilaţi, Chirculeşti, Palei (5 km.) şi Poeni (2,5 km.). Am ceva emoţii cu ele, pentru că, la primele discuţii, speciaştii au spus că nu s-ar justifica cheltuielile şi nu s-ar aloca fonduri. Aşteptăm concluzia, ca să ştim ce avem de făcut”, a declarat liberalul. Aleca a adăugat că, în condiţiile în care răspunsul va fi negativ, va încerca să atragă finanţare prin PNDL pentru a introduce utilităţile în zonele de deal.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button