Diverse

La Băile Olăneşti, încep lucrările la cel mai frumos complex sportiv din zonă

Primarul Sorin Vasilache şi echipa sa din administraţia publică locală pregătesc o nouă investiţie menită să crească atractivitatea staţiunii Băile Olăneşti. După baza cu apă sulfuroasă, începerea modernizării parcului, a sistemului de iluminat public, a infrastructurii rutiere ş.a.m.d., edilul are în vedere amenajarea celui mai frumos complex sportiv şi de agrement din regiune. Investiţia este estimată la aproximativ 1,8 milioane de lei şi va fi asigurată din bugetul local. “Pregătim documentaţia pentru lansarea licitaţiei în SEAP şi, sigur, dorim să finalizăm achiziţia după sărbătorile de Paşti, în aşa fel încât lucrările să înceapă prin mai şi să le încheiem într-un timp cât mai scurt. Noua bază va avea o suprafaţă de aproximativ 1,2 hectare şi, printre altele, va cuprinde un teren cu suprafaţă sintetică (100 x 60 metri), tribună, pistă de atletism, vestiare şi grupuri sanitare. Vom avea şi nocturnă, parcare şi tot ceea ce mai este necesar pentru cantonamentele sportivilor care vor veni în staţiune şi vor avea nevoie de această bază. Bineînţeles, vor avea acces la ea şi localnicii, precum şi echipa de fotbal a oraşului. După cum ştiţi, A.S. Băile Olăneşti activează acum în Superligă, iar anul trecut a câştigat campionatul în Liga a IV-a”, a detaliat primarul Sorin Vasilache. Specialiştii cred că, după terminarea crizei generată de apariţia şi răspândirea COVID-19, românii îşi vor petrece mai multe concedii în ţară şi astfel de investiţii sunt binevenite.

Articole Similare

Back to top button