Administratie

La Băbeni, se extind reţelele de alimentare cu gaze naturale

Primarul Bogdan Ştefan a făcut pregătirile pentru extinderea reţelelor de gaze în oraşul Băbeni. Potrivit afirmaţiilor edilului PSD, Distrigaz va acoperi 1 % din suma ce trebuie investită, iar diferenţa până la 6,6 milioane de lei trebuie asigurată de primărie. „Este un efort colosal care ne obligă, având în vedere resursele limitate de care dispunem, să facem extinderea pe bucăţi. La ora actuală, nu avem alimentare cu gaze naturale în Valea Mare, Bonciu şi Pădureţu. În rest, avem. Cam 60 % din oraş beneficiază de acest serviciu, iar cu extinderea despre care discutăm ajungem undeva la 80 %”, a făcut cunoscut Bogdan Ştefan, primarul oraşului Băbeni. Social-democratul speră şi este încrezător că, până la finalul mandatului, va rezolva problema alimentării cu gaze naturale în localitate.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button