Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Juniorii-republicani A din Zăvoi, succes de răsunet pe terenul formaţiei CFR Cluj

* juniorii B au pierdut confruntarea din deplasare, cu UTA Arad

În week-end, cele două echipe de juniori republicani din Zăvoi au debutat în Liga Elitelor. Doar una dintre acestea a reuşit să se bucure de succes la primul meci în cea mai valoroasă competiţie de la acest nivel. Juniorii A republicani de la SCM au câştigat cu scorul de 2-1 duelul din deplasare, cu CFR Cluj, grupare care are în lot şase jucători care se pregătesc cu echipa mare a clubului, de Liga I. La poalele Feleacului, gazdele au deschis scorul, însă vâlcenii au restabilit egalitatea, profitând şi de o eroare a portarului advers. În partea secundă, deşi clujenii au avut mai multe ocazii, tot SCM a reuşit să înscrie, păstrându-şi avantajul minim până la final. Pentru echipa pregătită de Cristi Bora au punctat Dican şi Vlădulescu. „A fost un joc frumos. Au şi jucat bine băieţii mei, dar trebuie să spunem că am avut şi noroc. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Copiii trebuie să rămână echilibraţi şi să crească în calitate. Până la urmă, acesta este şi obiectivul, ca ei să crească în valoare şi să poată face pasul către un nivel superior. Altfel, degeaba ne chinuim noi pe aici. În Liga Elitelor, avem garanţia unor jocuri bune, cu adversari puternici. E clar că e mai greu, dar doar aşa putem progresa”, a spus Cristi Bora, antrenorului juniorilor mari din Zăvoi, după succesul din Ardeal. Juniorii republicani de la grupa mică nu au reuşit să producă surpriza la Arad. Trupa lui Ştefan Nanu a pierdut cu scorul de 4-0 confruntarea cu UTA, una dintre cele mai puternice echipe din România de la acest nivel, grupare care, anul trecut, a terminat campionatul pe locul 3 la nivel naţional. În următoarea rundă, juniorii A republicani de la SCM Rm. Vâlcea vor juca, pe teren propriu, cu CSŞ 2 Baia Mare, în timp ce republicanii B o vor întâlni, în Zăvoi, pe Viitorul „Mihai Georgescu” din Cluj-Napoca. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button