Fără categorieLiga 6Fotbal

Juniorii lui Marian Deaconescu sunt lideri în Campionatul Judeţean, cu Cavalerul Trac Cernişoara

Din acest sezon, AJF a luat decizia de a schimba modul de desfăşurare al campionatului judeţean de juniori A1. Până anul trecut, întrecerea era organizată între toate echipele din eşalonul de elită, în sistem campionat, însă acum s-au alcătuit trei serii regionale (Nord, Centru şi Sud), cu câte 6 formaţii fiecare. În plus, s-a decis ca pe lângă cele 16 echipe din Superligă să fie acceptate încă două (Topologul Galicea şi Minerul Berbeşti), care nu mai activează în divizia de elită a judeţului.
La acest nivel, în condiiţile în care sunt doar şase echipe în fiecare serie, s-a stabilit să se dispute câte două tururi şi două retururi, adică 20 de etape în total. La final, primele două se vor califica direct în următoarea fază a competiţiei. Până în prezent, în 2015, s-au jucat 11 etape din sezonul regulat, ultimele nouă runde urmând a avea loc în această primăvară.

Lotul „tracilor mici” este format din juniori din Zăvoi, născuţi între anii 1999 şi 2001

Într-una dintre cele trei serii regionale, mai precis în Nord, lidera ierarhiei este Cavalerul Trac Cernişoara, oarecum surprinzător, spunem noi, în condiţiile în care echipa antrenată de Marian Deaconescu se duelează chiar cu campioana en-titre, Flacăra Horezu. Puţină lume cunoaşte faptul că trupa din Cernişoara are în componenţă mulţi juniori de la CSM Rm. Vâlcea, majoritatea fiind născuţi în anul 2000. Însă, în lot se mai regăsesc şi jucători chiar mai mici, de 2000, o parte fiind şi de 1999, lângă care au fost integraţi câţiva tineri talentaţi din Cernişoara.
În tur, Marian Deaconescu a contat pe aportul a 18 jucători. Din lotul pe care tehnicianul vâlcean l-a avut la dispoziţie au făcut parte portarii Robert Popa, Ionuţ Glăvan şi jucătorii de câmp Sebastian Deaconu, Alex Biriboacă, Valentin Rogojină, Alex Apostolescu, Ionuţ Ileana, Mihai Vlădulescu, Ionuţ Costache, Răzvan Mitu, Robert Bleoţu (care a evoluat de multe ori la echipa de seniori, însă a jucat şi în câteva meciuri de juniori A1), fraţii Alex şi Elvis Găman, Radu Oncescu, Cornel Stancu, Ionuţ Nistoroiu, Ştefan Cioran şi Ionuţ Rădulescu.

Marian Deaconescu, antrenorul juniorilor A1 de la Cavalerul Trac Cernişoara:
„Am urmărit să rulăm toţi jucătorii din lot, să progreseze până la vară, când îi voi promova la republicanii CSM-ului”

În acest moment, Cavalerul Trac Cernişoara are 28 de puncte în cont (unul peste Flacăra Horezu), care au fost acumulate din nouă victorii, o remiză şi o înfrângere. Jucătorii lui Marian Deaconescu au excelat în mod special la capitolul defensivă, deoarece au încasat doat 9 goluri, cele mai puţine dintre toate formaţiile de juniori A1 din Vâlcea, graţie unei prestaţii admirabile a tânărului portar Robert Popa, care a fost titular deşi are doar 12 ani.
„Avem prima şansă în lupta pentru calificare în seria din care facem parte. În rundele de până acum, am pierdut puncte doar cu Flacăra Horezu (înfrângere) şi AS Mihăeşti (egal). În Treapt, am fost învinşi cu 1-0, dar ne-am impus clar pe teren propriu, cu 3-0. Sigur ne vom număra printre echipele care vor accede în faza următoare, nu se mai pune problema calificării. Vreau să menţionez însă că n-am urmărit neapărat să avem numai victorii pe linie, ci să-i rulăm pe toţi jucătorii din lot. Am vrut să joace toţi, ca să-i ajut să progreseze până la vară, când pe mulţi îi voi promova în formaţia de juniori-republicani a CSM-ului. Pe mulţi dintre jucătorii mici de vârstă, care n-au prins lotul în acest an la republicani, i-am rodat aici, la Cavalerul Trac Cernişoara. Le-a prins foarte bine acest an, deoarece au putut să aibă meciuri în picioare”, a precizat Deaconescu.

Marian Deaconescu, antrenorul juniorilor A1 de la Cavalerul Trac Cernişoara:
„Îi mulţumesc finanţatorului Robert Dican pentru bunele condiţii pe care le-a oferit tinerilor fotbalişti”

În încheiere, antrenorul „tracilor mici” din Cernişoara a ţinut să-i mulţumească lui Robert Dican, finanţatorul echipei, pentru sprijinul acordat. „La fiecare meci, copiii au avut masă şi transport gratuit, totul a fost OK din toate punctele de vedere. A fost un lucru extrem de important că la nivelul acesta judeţean copiii au beneficiat de cele mai bune condiţii, asta i-a stimulat să joace cât mai bine. În plus, m-am bucurat că am jucat şi pe un teren excelent. De aceea, am încercat să-l mulţumim pe cât posibil pe finanţatorul nostru, prin rezultate cât mai bune”, a subliniat Marian Deaconescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button