Liga 6

Juniorii A1 de la Viitorul Dăeşti… de nota 10!

Înfiinţată în urmă cu doar trei luni, echipa de juniori A1, de la Viitorul Dăeşti, antrenată de Gicu Deaconescu şi Nicu David, a obţinut rapid rezultate excelente în competiţia organizată de AJF Vâlcea. Generaţia trecută, formată de Cosmin Ursu, a fost campioană în sezonul trecut şi finalista competiţiei în 2015 şi 2016. Gicu Deaconescu a anunţat că, anul viitor, copii vor fi înscrişi în Campionatul Naţional de juniori-republicani. „Eu, împreună cu colegul meu Nicu David, facem ceva frumos la Dăeşti. Avem cinci antrenamente pe săptămână cu copiii. În vara acestui an, am reuşit să obţin titlul de vicecampion naţional cu republicanii A de la CSM Rm. Vâlcea. Mă bucur când văd că ei au, în continuare, rezultate bune în Liga Elitelor. Acum, am început un nou proiect. Obiectivul meu este acelaşi: să facem performanţă. Suntem încă la început şi trebuie să avem răbdare cu copiii. Anul viitor, ne-am propus ca obiectiv titlul judeţean la juniori A1. Această echipă a fost formată cu jucători luaţi de mine şi Nicu David, de la diferite echipe din judeţ. Le mulţumim delegaţilor pentru că au fost de acord cu propunerea noastră. La juniori A1, nu se plătesc taxe, iar copiii au transportul asigurat, plus că primesc apă şi sandvişuri la fiecare meci. Mulţumim şi celor de la Dăeşti pentru ajutor şi încredere”, a precizat antrenorul Gicu Deaconescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button