Diverse

Junioarele de la grupa de 2002-2003 de la CNE vor participa în campionatul Diviziei A

• de pregătirea acestora se ocupă Mia Rădoi şi Ildiko Kerekeş Barbu

Duminică, pe 1 septembrie, Mia Rădoi a sunat adunarea pentru junioarele de la Centrul de Excelenţă, de la grupa de 2002-2003. Jucătoarele pe care aceasta le pregăteşte, cu sprijinul colegei de la SCM, Ildiko Kerekeş Barbu, care anul trecut au jucat la junioare I, vor participa, în noul sezon, în campionatul eşalonului handbalistic secund. Naţional Rm. Vâlcea face parte din Seria C a Diviziei A, unde se mai regăsesc formaţiile: Activ Prahova Ploieşti, CSU Târgovişte, CSM Tg. Jiu, Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub şi Dacia Mioveni 2012.

”Campionatul începe sâmbătă, pe 7 septembrie. Nu am avut timp să facem mare lucru săptămâna aceasta. Mă bazez pe pregătirea pe care fetele spun că au făcut-o la club. Oricum, nu putem să avem pretenţii prea mari în Divizia A. Nivelul este altul decât la junioare. Nu urmărim rezultatele, ci progresul pe care îl fac, în apărare, în atac. În primele etape, vom avea probleme, dar sper ca pe parcurs să se vadă o schimbare. În prima etapă vom juca în deplasare, cu Mioveni”, a spus Mia Rădoi. Aceasta se bazează la CNE pe un lot format din 16 jucătoare, respectiv pe junioarele: Sara Rus, Claudia Datcu, Cristina Sandu, Corina Lupei, Andreea Țîrle, Ariana Cercel, Bianca Neacşu, Romina Hărdăuţ, Elena Marica, Iulia Gheţu, Roberta Gheorghe, Alexia Gherghe, Andreea Coman, Andreea Ailincăi, Steluţa Vladu şi Denisa Trajic. Dintre acestea, doar două sunt vâlcence get-beget: Elena Marica şi Bianca Neacşu. Restul, din afara judeţului. O bună parte dintre aceste jucătoare fac parte şi din loturile echipelor vâlcene Chimia, Energetic şi CSŞ, dar nu numai.

În afara junioarelor de 16 şi 17 ani, de la echipa Miei Rădoi, la CNE mai sunt alte două grupe, una din care fac parte jucătoare născute în 2004 şi 2005, iar cealaltă, care acum se formează, din handbaliste de la categoria 2006-2007. De pregătirea lor se ocupă Adi Olteanu şi Larisa Olteanu, de la Caracal. Marius Dănuleţ a rămas coordonator al Centrului de Excelenţă, însă responsabilitatea atât pentru centrul de la Rm. Vâlcea, cât şi pentru cel de la Braşov o poartă Steluţa Luca, vicepreşedintele FRH.

Handbalistele care au terminat junioratul în vară şi-au găsit angajamente în Liga Naţională. Doar Necula a mers la Divizia A, la Mioveni. Bălăceanu, care mai avea un an de juniorat, a mers la Dunărea Brăila, Dulgheriu şi Şchiopu au ajuns la CSM Slatina, Denisa Vâlcan e la CSM Bucureşti, Diana Ciucă, Dana Marin şi Roberta Stamin sunt în lotul campioanei, SCM Rm. Vâlcea, alte jucătoare au mers la Cluj. Pe Stamin, Mia Rădoi o mai poate folosi şi la Divizia A. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button