Diverse

Junioarele de la Chimia îl primesc pe Moş Nicolae pe 8 decembrie

Junioarele II şi III de la CS Chimia au avut o primă parte a sezonului perfectă. Ambele echipe sunt pe primul loc în clasament. Junioarele 2 au şase victorii din tot atâtea meciuri, iar junioarele 3 au înregistrat nu mai puţin de 9 victorii în Serie E. Pentru că au fost cuminţi, pe 8 decembrie, cu două zile mai târziu decât de obicei, vor fi vizitate de Moş Nicolae. Vor primi multe cadouri. Inclusiv cele trei antrenoare, Nicoleta Lazar, Maria Torok Duca şi Dana Joiţa vor avea parte de surprize. ”Moşul” va veni după meciul din campionatul de junioare 3, dintre Chimia şi HCM Torok, din etapa a 12-a. Alka le va oferi cadouri dulci tinerelor handbaliste ale celor două formaţii, Nicolae Barbu, de la Cozia Forest, le va da câte un rând de echipamente sportive, iar Marian Clenci, de la Burgaz, a pregătit un set de veste de prezentare. Vor mai fi şi alte surprize, puse în scenă de handbaliste şi de părinţii acestora. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button