Diverse

Junioarele 3 de la Chimia şi Energetic, victorii pe linie în campionat

Energetic şi Chimia sunt cele mai bune echipe din Seria F a campionatului de Junioare 3. În primele două etape din acest sezon, ambele formaţii au obţinut victorii categorice. Energetic a câştigat cu 32-13 partida din runda inaugurală, cu LPS Viitorul Piteşti, iar duminică, 24 septembrie, a „spulberat” CSŞ Sibiu, cu 36-8. „Avem câteva jucătoare în plus faţă de sezonul trecut. Ne dorim să jucăm de la meci la meci din ce în ce mai bine, să ne calificăm mai departe şi să depăşim performanţa de anul trecut”, a spus antrenoarea Stăncuţa Guiu, care face echipă pe banca tehnică a Energeticului cu Ionel Gheorghe. De partea cealaltă, gruparea antrenată de Nicoleta Lazăr, CS Chimia, a câştigat cu 37-28 confruntarea din deplasare, cu CSM Făgăraş, iar duminică s-a impus pe teren propriu cu 43-27 în faţa celor de la CSM Ploieşti. Energetic se află pe primul loc în grupă, iar Chimia pe locul 2. Ambele au, aşadar, acelaşi număr de puncte, diferenţa fiind făcută doar de golaveraj. Tot în Seria F mai sunt alte două echipe vâlcene. Acestea dispun, însă, de jucătoare mai mici de vârstă, astfel că nu emit pretenţii la obţinerea unor rezultate similare celor de la Chimia şi Energetic. Este vorba despre HCM Torok şi CSŞ Rm. Vâlcea. HCM Torok nu a câştigat nici un meci dintre cele două disputate în acest sezon. CSŞ a jucat o singură dată şi a pierdut. În următoarea etapă, cea de-a treia a sezonului, HCM Torok va da piept cu CS Chimia (meciul va avea loc vineri, 29 septembrie, de la ora 14.00, în Sala Sporturilor „Traian”), iar CSŞ RM. Vâlcea va juca la Ploieşti (duminică, 1 octombrie). Dat fiind faptul că FEFS Craiova s-a retras din competiţie, Energetic va sta în această rundă. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button