Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Junii Mălăieni vor participa la un festival ce va avea loc la Cernăuţi. Alte câteva familii din Malaia vor pleca în Ucraina într-un schimb de experienţă

Primarul Gabriel Ţolea încearcă să pună la punct tot ceea ce înseamnă infrastructură şi utilităţi în comuna Malaia. În paralel, însă, are în plan promovarea localităţii atât pe plan naţional, cât şi internaţional pentru dezvoltarea turismului. În acest sens, chiar în 2020 se vor desfăşura câteva acţiuni. Primarul vrea să organizeze, la vară, un festival de folk.

”Anul trecut a fost pionieratul în materie de folk. Acum vrem să extindem, să organizăm un eveniment special pentru iubitorii acestui gen de muzică. Poate nu la nivelul la care este Open Air Blues Festival de la Brezoi, dar în timp poate căpăta amploare. Festivalul de folk va fi, de această dată, separat de Ziua Comunei. Îl vom organiza pe stadion. Vom găsi locuri de campare şi vom apela la localnici pentru oaspeţii noştri care vor dori să ia parte la eveniment. Sunt convins că va avea succes un festival de acest gen. Iubitorii de folk pot veni cu corturile, facem focuri de tabără. Va fi ceva frumos. Cred că în iulie ar fi indicat să-l organizăm. O astfel de acţiune reprezintă şi un mod de a ne promova localitatea şi frumuseţile zonei. De altfel, tot cu acest scop, am făcut demersuri pentru un schimb de experienţă cu familii din oraşul Herţa, situat în apropiere de Cernăuţi (Ucraina) şi la aproximativ 20 de kilometri distanţă de Dorohoi. Nu este vorba despre o înfrăţire propriu-zisă, dar ideea e cam aceeaşi. Noi mergem la ei, iar ei vin la noi. În fiecare an vor pleca din Malaia câteva familii, pentru câteva zile, pentru a descoperi frumuseţile zonei, tradiţiile locale. Vom lega prietenii, iar cei care vin la noi, cu siguranţă vor îndrăgi locurile şi se vor întoarce şi cu alte ocazii, pe cont propriu”, a precizat primarul din Malaia.
În altă ordine de idei, Gabriel Ţolea a mai făcut cunoscut faptul că Primăria Malaia va sprijini şi în acest an Ansamblul Folcloric Junii Mălăieni. În iulie, componenţii grupului vor participa la un festival de amploare ce va avea loc la Cernăuţi. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button